Directorul OMS: „Poate ne-am săturat de COVID-19. Dar el nu s-a săturat”

Publicat: 09 11. 2020, 22:48
Actualizat: 09 11. 2020, 22:51
Directorul OMS: „Poate ne-am săturat de COVID-19. Dar el nu s-a săturat” / Sursă Foto: Twitter / World Health Organization (WHO) @WHO

Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Tedros Adhanom Ghebreyesus  a făcut un apel luni pentru continuarea luptei împotriva Covid-19, spunând că, deşi ne-am săturat să luptăm împotriva pandemiei, virusul „nu s-a săturat de noi”.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a salutat şi alegerea lui Joe Biden ca preşedinte al SUA

Este vital ca oamenii să urmeze ştiinţa şi să reziste dorinţei de a închide ochii în faţa virusului, a declarat liderul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„S-ar putea spune că ne-am săturat de COVID-19. Dar el nu s-a săturat de noi”, a mai afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Tedros a avertizat că pandemia a scos la iveală necesitatea ca lumea să recucerească un „simţ al scopului comun”, care în ultimii ani a fost erodat de „valurile naţionalismului greşit şi ale izolaţionismului”.

Vorbind la principala adunare anuală a OMS, care a fost reluată luni după ce a fost întreruptă în mai, Tedros Adhanom Ghebreyesus a salutat şi alegerea lui Joe Biden ca următor preşedinte american, exprimând-şi speranţa că ar putea semnala o cooperare globală mai strânsă pentru a pune capăt pandemiei: „Îl felicităm pe preşedintele ales Joe Biden şi vicepreşedintele ales Kamala Harris şi aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm foarte strâns cu administraţia lor”.

OMS: „Nu putem negocia cu COVID-19 şi nici nu putem închide ochii”

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a  mai afirmat că oamenii nu ar trebui „să închidă ochii” în ceea ce privește pandemia de coronavirus.

„Nu putem negocia cu COVID-19 şi nici nu putem închide ochii şi spera că va dispărea”, a spus el în discursul de deschidere a adunării generale anuale a OMS, care se desfăşoară virtual în această săptămână.

Comunitatea internaţională trebuie să regăsească „urgenţa simţului binelui comun”, a declarat şeful OMS, el însuşi în carantină după ce a fost în contact cu o persoană testată pozitiv, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.