Prima pagină » Sănătate » Directorul general al OMS: „Nu putem negocia cu COVID-19 şi nici nu putem închide ochii”

Directorul general al OMS: „Nu putem negocia cu COVID-19 şi nici nu putem închide ochii”

Directorul general al OMS: „Nu putem negocia cu COVID-19 şi nici nu putem închide ochii”

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, este de părere că oamenii nu ar trebui „să închidă ochii” în ceea ce privește pandemia de coronavirus.

„Nu putem negocia cu COVID-19 şi nici nu putem închide ochii şi spera că va dispărea”, a spus el în discursul de deschidere a adunării generale anuale a OMS, care se desfăşoară virtual în această săptămână.

Comunitatea internaţională trebuie să regăsească „urgenţa simţului binelui comun”, a declarat şeful OMS, el însuşi în carantină după ce a fost în contact cu o persoană testată pozitiv, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.

„În acest sens, îi felicităm pe preşedintele ales (al SUA) Joe Biden şi pe vicepreşedintele ales Kamala Harris”, a spus el, după ce a transmis încă de duminică felicitări prin postări pe Twitter.

„Suntem nerăbdători să lucrăm în strânsă colaborare cu administraţia lor”, a adăugat el.

Haosul din instituții, în plină pandemie. Un bărbat decedat a fost căutat de Poliția Locală, după ce murise în urma contractării SARS-CoV-2. Reacția DSP: „Familia putea să sune, să anunțe decesul”

Un bărbat din Focșani, care decesedase în spital în urma contractării virusului SARs-CoV-2, a fost sunat de polițiștii locali pentru a verifica dacă respectă regulile de carantina. Întreaga poveste parcă desprinsă din filme, care arată cât de mult „comunică” între ele instituțiile României, a fost relatată pe Facebook de fiul bărbatului, Vali Dima, un inginer software.

Vali Dima, fiul bărbatului decedat, a povestit pe Facebook cum Poliția Locală Focșani l-a sunat pe tatăl lui pentru a verifica dacă respectă carantina la domiciliu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Koveși pierde lupta cu sistemul judiciar din Grecia. Recursul în scandalul mandatelor procurorilor, respins
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Secretul bine păzit al regimului Ceaușescu: accidentul care a afectat-o grav pe Elena Ceaușescu în 1979. Securitatea a blocat orice informație
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Vacanță, în gașcă, în Mauritius! Poze rare cu soția lui Dan Negru: „Am reușit să ne păstrăm căsnicia în discreție.”
Digi24
EXCLUSIV PNL-USR-UDMR i-au propus lui Nicușor Dan un acord de reciprocitate cu PSD. Care sunt condițiile pentru guvern (surse)
Cancan.ro
BREAKING. Avem subiectele de la Matematică, la Evaluarea Națională 2026? Cum se rezolvau exercițiile
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Bulgaria va începe asamblarea de mașini din China! Ce model vor produce bulgarii?
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Record negativ pentru Donald Trump! Tot mai puțini americani sunt de acord cu acțiunile președintelui