Prima pagină » Diverse » Doi americani, soț și soție, au reușit să economisească mii de euro pe lună după ce s-au mutat în Italia în urma unei vacanțe. „A fost o alegere bună”

Doi americani, soț și soție, au reușit să economisească mii de euro pe lună după ce s-au mutat în Italia în urma unei vacanțe. „A fost o alegere bună”

Doi americani, soț și soție, au reușit să economisească mii de euro pe lună după ce s-au mutat în Italia în urma unei vacanțe. „A fost o alegere bună”

Tony și Maureen Smarrelli, un cuplu de americani din Syracuse, și-au sărbătorit a 50-a aniversare de căsătorie în Veneția, iar ceea ce a început ca o simplă vacanță s-a transformat într-o schimbare radicală a vieții lor.

Mai exact, s-au mutat definitiv într-un orășel de coastă din Calabria, sudul Italiei, iar cheltuielile lunare li s-au redus cu aproape 3.000 de dolari, potrivit CNN.

„A fost o alegere bună”, a spus bărbatul pentru sursa citată, povestind cum stilul de viață italian, liniștit, autentic și accesibil, i-a cucerit.

Cei doi reușesc chiar să economisească aproximativ 3.000 de euro pe lună, datorită costurilor mult mai reduse comparativ cu cele de dinainte. Mai mult, în această țară pensionarii din străinătate plătesc un impozit de doar 10%.

Povestea lor face parte dintr-un trend tot mai popular: străini care se stabilesc în orașe rurale italiene, unde unele case se vând chiar și cu un euro. Inițiativa, menită să revitalizeze satele părăsite, a prins cel mai bine în localitatea siciliană Sambuca di Sicilia, numită acum „Mica Americă”.

Tony și Maureen Smarrelli / FOTO – CNN

Italienii şi-au actualizat clasamentul ţărilor pe care le preferă pentru a se retrage la pensie. Spania rămâne lider, iar Tunisia pe doi. Surpriza vine abia la locul trei, poziţie ocupată de România, potrivit observatornews.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Frații Tate, cu bagajele pentru fugă? Procurorii cer să rămână după gratii
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu