Prima pagină » Actualitate » Lupte interne pentru putere în partidul Maiei Sandu. Premierul demisionar ar fi pierdut sprijinul șefei statului

Lupte interne pentru putere în partidul Maiei Sandu. Premierul demisionar ar fi pierdut sprijinul șefei statului

Demisia premierului Republicii Moldova Alexandru Munteanu scoate la iveală o tensiune neașteptată în interiorul Guvernului de la Chișinău. Potrivit surselor Gândul, plecarea șefului Executivului ar fi rezultatul unei lupte interne pentru putere și al pierderii sprijinului politic din partea președintei Maia Sandu.

Culisele demisiei lui Alexandru Munteanu

În ajun, șefa statului Maia Sandu și premierul Alexandru Munteanu ar fi purtat discuții aprinse în cadrul unei ședințe cu ușile închise la Președinție, convocată la o oră târzie, arată conturile de Telegram din țara vecină. Disputa avea legătură cu unele obiecții avute de Munteanu față de ministrul Educației, Dan Perciun.

Sursele spun că relațiile dintre Munteanu și conducerea PAS s-au deteriorat în ultimele luni. Munteanu este considerat apropiat de Dorin Recean, fost premier al Republicii Moldova, în timp ce ministrul Educației, Dan Perciun, este văzut ca o figură apropiată de Maia Sandu.

Foto: Profimedia

De notat că nu este pentru prima dată când în spațiul public au existat informații privind o posibilă plecare a lui Munteanu din fruntea Executivului. În ultimele luni, atât liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, cât și președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, au declarat că premierul ar urma să demisioneze.

La acel moment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a respins discuțiile apărute în spațiul public privind o posibilă demisie a Guvernului condus de Alexandru Munteanu. Oficialul a declarat că astfel de speculații sunt fără temei și că unii au „spațiu pentru invenții”.

În dimineața lui 3 iulie 2026, premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat oficial demisia. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Munteanu a transmis că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le are.

Președinta Maia Sandu a ieșit cu declarații, la scurt timp după ce Guvernul Munteanu a picat, și a spus că va lansa consultații pentru desemnarea unui nou premier în zilele următoare. VEZI AICI

Una dintre candidaturile vehiculate la funcția de prim-ministru ar fi cea a ministrului Educației, Dan Perciun.

Foto: Facebook / Dan Perciun

Perciun confirmă că a avut o discuție tensionată cu Munteanu

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a confirmat că a purtat, în această săptămână, discuții cu prim-ministrul Alexandru Munteanu pe marginea politicii fiscale, după ce președinta Maia Sandu a declarat că plecarea șefului Executivului ar fi avut legătură cu o obiecție privind relația dintre cei doi.

El a menționat că mai multe prevederi ale documentului i-au surprins pe membrii Guvernului, inclusiv pe cei din echipa sa, deoarece nu le-au fost prezentate în prealabil.

„Este adevărat, într-adevăr, am avut o discuție marți cu domnul prim-ministru, în cadrul căreia am spus ceea ce gândesc pe subiectul politicii bugetar-fiscale, pe modul în care anumite lucruri care nu au fost pe deplin discutate în Guvern s-au regăsit în acea politică și au stârnit nemulțumiri foarte aprinse în societatea noastră”, a declarat Perciun în cadrul unui live pe Facebook.

Totuși, oficialul a dat de înțeles că își dorește să rămână în continuare la conducerea ministerului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție neașteptată alături de soțul ei la piscină. Cum arată la 57 de ani în costum de baie
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Adevărul din spatele calvarului trăit de Andreea Sasu, iubita lui Philipp Plein! A făcut 10 operații în doar trei luni. Ce intervenție estetică i-a provocat infecția care a dus-o la un pas de septicemie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Alpii și Pirineii, posibile surse naturale de hidrogen