Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, dă drumul lucrărilor pe A8 și Focșani-Brăila: „Proiectele lansate de Sorin GRINDEANU prind contur”
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat semnarea a două contracte majore de infrastructură rutieră, cu o valoare totală de peste zece miliarde de lei. Este vorba despre lotul 2B Grințieș–Pipirig al Autostrăzii A8 și Drumul Expres Focșani–Brăila, ambele derulate de Compania Națională de Investiții Rutiere.
„Proiecte începute de Sorin Grindeanu, Președintele PSD, capătă, astăzi, contur. Două noi contracte cu o valoare totală de peste 10 miliarde lei au fost semnate, astăzi (miercuri – n.r.), la Ministerul Transporturilor: primul, pentru construirea lotului 2B Grințieș-Pipirig al Autostrăzii A8, iar al doilea pentru Drumul Expres Focșani-Brăila, ambele proiecte fiind derulate de către Compania Națională de Investiții Rutiere”, scrie pe Facebook Ciprian Șerban.
Ministrul Transporturilor precizează că pentru lotul 2B Grințieș-Pipirig (31,5 km), contractul a fost semnat cu Asocierea SA&PE Construct, Euro-Asfalt, Spedition UMB și Tehnostrade și are o valoare de 5,97 miliarde lei, fără TVA, iar termenul de realizare este de 54 de luni.
„Prin al doilea contract semnat, astăzi, cel pentru construirea Drumului Expres Focșani-Brăila (73,5 km), vom asigura legătura între Autostrada Moldovei (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila-Galați, Tulcea și Constanța. Valoarea acestuia este de 4,29 miliarde lei, fără TVA, și este atribuit Asocierii de constructori români SA&PE Construct, Spedition UMB, Tehnostrade și Arcada Company, iar termenul de realizare este de 42 de luni”, încheie Șerban.
Surse foto: Mediafax foto / Facebook Ciprian Șerban
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- CFR Călători, îngropată în DATORII de sute de milioane de lei. Circulația trenurilor va fi blocată din această noapte
- Până la „lista rușinii” cu datornicii la stat, dorită de Bolojan, Gândul publică „lista rușinii” cu miniștrii Guvernului care își ascund averea. Patru de la PSD, doi de la USR și doi de la PNL / UPDATE: Guvernul a publicat azi documentele a încă cinci miniștri, după ce Gândul a semnalat neregulile
- Ministrul Transporturilor îi ameninţă pe şefii CFR cu demiterea, dacă nu pornesc trenurile: „Mă văd nevoit să solicit măsuri împotriva ambilor”