Prima pagină » Diverse » O senatoare a anunțat în fața colegilor că va face întrerupere de sarcină: ”Este tratamentul cel mai sigur şi mai potrivit pentru mine”

O senatoare a anunțat în fața colegilor că va face întrerupere de sarcină: ”Este tratamentul cel mai sigur şi mai potrivit pentru mine”

Elena Popescu
O senatoare a anunțat în fața colegilor că va face întrerupere de sarcină: ”Este tratamentul cel mai sigur şi mai potrivit pentru mine”

Dreptul femeilor la a face ce își doresc cu propriul corp, inclusiv o întrerupere de sarcină, fie că e vorba de probleme medicale ori dorința mamei, a fost mereu pus la îndoială ori chiar interzis în trecutul nu tocmai îndepărtat. 

Ba chiar și în prezent există state care interzic avortul femeilor. Recent, Eva Burch, o senatoare democrată din Arizona, a anunţat în faţa colegilor că va face avort, în condițiile în care sarcina pe care o poartă este neviabilă. Anunțul senatoarei vine în contextul în care acest stat a deschis un front împotriva dreptului la avort prin impunerea unei legislaţii tot mai restrictive.

”În acest moment, tratamentul cel mai sigur şi mai potrivit pentru mine – şi tratamentul pe care-l aleg – este avortul. Însă legile adoptate de această legislatură mă împidică s-o fac”, a anunţat în faţa colegilor ei, potrivit ABC News.

Copleşită de emoţie, mama a doi băieţi a povestit cum speranţele sale de a naşte din nou au fost reduse treptat, într-un ”parcurs dificil în domeniul fertilităţii”. După un prim avort spontan în urmă cu 13 ani şi după mai multe încercări nereuşite, ea a aflat ”împotriva oricăror aşteptări”, în urmă cu câteva săptămâni, că este însărcinată. Însă medicii i-au spus că fătul nu este viabil, așadar este nevoită să facă întrerupere de sarcină.

În Arizona, avortul este interzis după 15 săptămâni de sarcină. Eva Burch denunţă legislaţia din Arizona şi spune că a fost supusă unei ecografii transvaginale ”invazive” – în baza legislaţiei acestui stat american – de care nu avea nevoie şi că medicul său nu a prescris-o.

Sursa foto: Facebook Eva Burch

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Pericol URIAȘ”. O criză MAI GRAVĂ decât cea din Strâmtoarea Ormuz este pe cale să izbucnească
Digi24
General al Armatei Române, găsit împuşcat în cap. Anchetatorii au descoperit un pistol lângă trupul său. Ce spune poliția
Cancan.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Prosport.ro
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Adevarul
România își pregătește propria criză a forței de muncă. „Rezultatele PISA nu lasă speranță că vom avea oameni bine pregătiți”
Mediafax
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Click
„Marș acasă, nu ești binevenit aici!” Țara în care românii sunt umiliți pe stradă și la muncă
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Ce se întâmplă doctore
Microbiomul intestinal ar putea fi „contagios”. Bacteriile din intestin se pot transmite între oameni
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Donald Trump nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar fi să o fac din nou, aș face exact ceea ce am făcut”
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania