Filmul în care Russell Crowe și-a RUPT ambele picioare: „Pur și simplu am continuat”

Filmul în care Russell Crowe și-a RUPT ambele picioare: „Pur și simplu am continuat”
Publicat: 20/02/2024, 17:43

Russell Crowe a fost întotdeauna dispus să își realizeze propriile cascadorii. Dar a existat o „mică întâmplare” pe platourile de filmare ale peliculei Robin Hood din 2010, care l-a adus pe actor într-o situație foarte delicată.

În timpul unei cascadorii, Crowe a căzut și și-a rupt ambele picioare, însă a ales să continue scena, în pofida situației.

„Am sărit pe un teren denivelat, tare ca piatra. Ar fi trebuit să pregătim terenul, dar ne grăbeam să filmăm scena”, a povestit actorul.

Crowe, care joacă în prezent în noul thriller Land of Bad, nu și-a dat seama de riscul la care s-a expus decât atunci când deja sărise.

„În timp ce săream, îmi amintesc că m-am gândit: «Asta o să doară»”, a mai spus el, citat de people.com.

Actorul a sărit în așa fel încât să aterizeze în picioare, dar abia la impact a realizat că s-a rănit destul de grav.

„A fost ca un șoc electric care a izbucnit prin corpul meu. Filmam un film mare, așa că pur și simplu te chinui, dar ultima parte a acelei perioade a fost foarte dificilă. Au fost câteva săptămâni în care chiar și mersul pe jos a fost o provocare”, a declarat Russell Crowe.

Actorul nu a discutat niciodată despre accidentare cu echipa de producție și nu și-a luat niciodată o zi liberă din cauza accidentului. „Am continuat să merg la muncă”, spune el.

Russell Crowe a aflat ulterior că și-a rupt ambele picioare

Un deceniu mai târziu, Crowe a început să aibă ceea ce descrie ca fiind „dureri foarte ciudate” la nivelul picioarelor, așa că a mers la un medic pentru un RMN și radiografii.

„Am crezut că nu e nimic grav”, spune el. „După ce am trecut printr-o iarnă lungă în New York, trupului meu pur și simplu îi lipseau exercițiile și lumina soarelui”, adaugă Crowe.

Crowe nu a realizat că a suferit aceste fracturi decât atunci când a mers la radiolog. Actorul a fost șocat atunci când doctorul l-a întrebat când și-a rupt ambele picioare.

„Se pare că a putut vedea urmele fracturilor din ambele oase ale tibiei”, spune Crowe.

Crowe și-a amintit imediat de accidentul de pe platourile de filmare ale Robin Hood. „Se pare că am terminat filmul cu două picioare rupte”, adaugă el. „Totul pentru artă. Fără ghips, fără atele, fără analgezice. Cu timpul, s-au vindecat”, mai povestește actorul.

Sursa foto: Profimedia

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Scandal în familia lui Mădălin Păduran, după înmormântare. Narcisa, iubita tânărului, acuzată că a deschis...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Vești TRISTE despre Kate Middleton! Starea de sănătate a Prințesei de Wales nu este deloc...
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb...
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a...
Nivelurile apei din barajele din Istanbul se ridică la peste 81%! Ce spun experții despre...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Este OBLIGATORIU să plătească. Decizie pentru toți proprietarii de apartamente
Dezastrul numit Istvan Kovacs. Arbitrul român a distrus jocul Barcelonei. Declarații incredibile
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
Cine este tânărul de 23 de ani care a încetat din viață într-un cumplit accident...
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Prințul William revine la activitățile publice pentru prima oară după anunțul că prințesa Kate are...