Prima pagină » Video » Actorul Nae Alexandru, cel mai mic SUPRAVIEȚUITOR al cutremurului din 1977: „Am fost găsit în brațele bunicii, care m-a protejat cu trupul ei”

Actorul Nae Alexandru, cel mai mic SUPRAVIEȚUITOR al cutremurului din 1977: „Am fost găsit în brațele bunicii, care m-a protejat cu trupul ei”

La 48 de ani de la seismul care a zguduit țara noastră, Adrian Artene a realizat o ediție specială, emoționantă, a podcastului ALTCEVA. Puțină lume știe că Nae Alexandru, actor la Teatrului „Constantin Tănase”, este cel mai mic supraviețuitor al cutremurului de atunci și singurul din blocul Casata, unde locuia cu mama și bunica sa.

„4 martie 1977! O dată care a îndoliat România, un cutremur cu o furie de 7,2 grade pe scara Richter a transformat Bucureștiul într-un oraș fantomă. Peste 1.500 de suflete s-au stins sub dărâmături, iar alte 11.000 de persoane au fost rănite. Purtând cicatrici invizibile, dar adânci, clădiri emblematice, simboluri ale unei epoci, s-au prăbușit ca niște castele de nisip, lăsând în urmă un peisaj apocaliptic. Printre stelele care au căzut în acea noapte neagră se numără geniul comediei românești, Toma Caragiu, a cărui voce s-a stins sub ruine, Alexandru Bocăneț, regizorul vizionar, dar și privighetoarea cu voce de aur, Doina Badea. 48 de ani mai târziu, rănile încă dor, iar amintirile sunt la fel de crude ca în acea noapte fatidică. Ne vom întoarce în timp prin ochii martorilor acelui dezastru”, spune Adrian Artene, la începutul ediției speciale a podcastului ALTCEVA.

Unul dintre ei este actorul Teatrului Constantin Tănase, Nae Alexandru, care a fost cel mai mic supraviețuitor al cutremurului din 1977.

Mihai Gruia Sandu, colegul său de breaslă, care era militar în termen în momentul tragediei și trimis să ajute victimele, își amintește cu emoție momentul salvării bebelușului.

„Este un actor de la Teatrul Tănase, Nae Alexandru, pe care un sergent din Compania noastră, scormonind, că prima dată am fost la blocul Casata – sau Tasata, acum mi s-a spus după asta, că oamenii aveau și umor, din când în când, pentru supraviețuire… a găsit între dărâmături un copil de o lună jumătate, 6 săptămâni avea Nae. la momentul acela. Am crezut că e mort, l-a luat în brațe să-l ducă la morgă, cum procedam cu toți, și copilul ăla l-a strâns de deget. Nu știu cum a supraviețuit, că nimeni de acolo n-a supraviețuit. El este actorul Nai Alexandru. Mai are și acum o cicatrice de atunci, de când avea 6 săptămâni”, a povestit actorul Mihai Gruia Sandu.

„La acea dată, presa a relatat despre miracolul de la blocul Casata. Clădirea s-a prăbușit, dar a existat un supraviețuitor. Actorul Nae Alexandru era pe atunci un bebeluș de numai 6 săptămâni. El a fost recuperat, ca printr-o minune, dintre ruinele blocului Casata în care locuia împreună cu familia sa. În acea seară și-a pierdut mama și bunica. Azi, actorul Nae Alexandru poartă cu el durerea și deopotrivă miracolul acelei nopți”, a amintit Adrian Artene cazul miraculos de atunci.

„Eram bebeluș, aveam 6 săptămâni și locuiam cu mama și cu bunica în blocul Casata, într-o garsonieră. Mama era telefonistă la Palatul Telefoanelor. În seara aceea eram acasă cu mama și bunica mea. Au fost în vizită la noi o familie, colega de serviciu a mamei mele. Au făcut chiar niște fotografii în acea seară cu mine bebeluș, iar la ora 9:00 au hotărât să mă îmbăieze, așa cum se face baie unui bebeluș. La ora 9:00 fără ceva, acea familie a plecat de la noi de acasă, iar – după cum bine știți – la ora 9:21 a venit cu tremurul, s-a prăbușit blocul și am fost găsit în brațele bunicii, care m-a protejat cu trupul ei. Se pare că bunica a mai trăit câteva ore bune după cutremur, sub o grindă.

Din ceea ce știu eu, sunt mai multe variante, dar din ceea ce știu eu de la familie, am fost găsit după vreo 26 de ore, în seara zilei de sâmbătă sau chiar în dimineața zilei de duminică. Se pare că am avut noroc și datorită faptului că am fost alăptat cu câteva minute înainte de producerea cutremurului. M-au găsit și am fost dus la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde am fost tratat de o echipă de medici extraordinară. Acestea sunt amintirile. S-a scris în presa vremii despre mine, ca fiind cel mai mic supraviețuitor al cutremurului din 1977”, a povestit actorul Nae Alexandru.

Vezi podcastul integral:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit