Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Care este coșmarul unui actor, de fapt. Șerban Pavlu: „Există blanc de text”

Care este coșmarul unui actor, de fapt. Șerban Pavlu: „Există blanc de text”

Cunoscutul actor Șerban Pavlu a fost invutatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA. Printre altele, el a vorbit despre coșmarul fiecărui actor, și anume, uitarea textului pe scenă, lucru care, din fericire, nu i s-a întâmplat până acum, însă despre care admite: „Există blanc de text”.

„În momentul acela, nu cred că e ocolit niciun actor. Cei care joacă texte mai puține și mai mici. Nu am trăit niciodată. Nu. Nici eu personal, nici n-am fost martor la situații fără ieșire. Oamenii mă întreabă, în general, prieteni, cunoscuți, veșnica întrebare este: Domnule, dar cum reușiți să țineți minte atâtea? Lucruri-s mai simple și mai complicate decât pare. Mai simple, în sensul că noi ne pregătim pentru lucrul ăsta. Nu e ca și cum primesc astăzi un text și mâine vin aici… Asta se întâmplă la filmare, unde, iată, ești obligat și să înveți textul singur. Asta e o mare diferență. De foarte multe ori actorii studiază acasă scene lungi sau mai multe scene singuri, fără parteneri. Spre deosebire de teatru, unde nu te oprește nimeni să studiezi acasă, și e de multe ori necesar.

La ora 10:00 să ne așezăm la o masă, exact cum stăm noi doi acum și începem să citim. Începem să discutăm. Începem ușor-ușor să înțelegem și să dezbatem și să cădem de acord despre ce e vorba în scenă, cum s-ar spune, intențiile din spatele replicilor. Astfel că memorarea asta nu e așa ca și cum ai memora Codul Penal, memorezi niște intenții de fapt, după care, peste aceste lucruri se adaugă mișcarea. Odată ce ne ridicăm în picioare și eu știu foarte clar că acolo, în momentul în care intru mai adânc în problemă, ne așezăm deodată. În capul meu, se face un mic semn și uite așa reușesc să rețin lucrurile absolut. Eu însumi țin în mână textele scrise ale unor spectacole în care joc și eu însă mă întreb când l-am învățat?

Când am învățat eu tot catastiful ăsta și cu toate astea, când se de drumul… uiți, uiți, și te ajută un coleg, se sare… Ce voiam să spun este că tu cunoști sensul scenei, cunoști spre ce se îndreaptă și ce vrei să spui dacă nu e teatru-n versuri sau unde să nu-ți mai iasă versurile așa se sare pur și simplu. Deci situațiile astea sunt mai menageriabile decât se, dar există blanc, blanc de text”, a spus Șerban Pavlu la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!