Adrian Severin, despre candidatura președintelui Klaus Iohannis la șefia NATO: „Nu este concurs. Nu vii și te propui, ci vin alții să te culeagă”

Publicat: 21/03/2024, 16:30

Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul ministru de Externe a comentat decizia președintelui de a candida pentru funcția de secretar general al NATO. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Acesta mărturisește că a privit depunerea candidaturii lui Iohannis „cu foarte mare amuzament”.

„Nu există această procedură. Acolo nu este concurs, nu se dă examen, nu ne depunem candidaturile și nu avem un program precum cel al lui Nicușor Dan. În NATO nu este democrație. Conduce America. Deviza NATO a fost: America în Europa, Rusia în afara Europei și Germania la pământ. În NATO conduce America. Secretarul general este omul de încredere al Americii.

Rolul secretarului general este acela de a transmite directivele Washingtonului și de a-i face să le accepte. Sigur, el și colectează nemulțumirile, dorințele, visele, speranțele statelor membre. Apoi, trebuie să îi liniștească. Asta cere anumită abilitate. America își caută omul și apoi îl pune. Desigur, dacă sunt niște motive peste care nu poți trece, vine Orban și spune că Rutte nu ne place. Dacă ne uităm, Manfred Werner era secretar general NATO în momentul în care s-a terminat Războiul Rece și când NATO avea alte sfidări și era nevoie de cineva care mai știe. Apoi, Solana a fost anti-NATO, era unul dintre criticii NATO, dar l-au ales pentru că era inteligent, putea să facă treaba. Era absolut genial. Astea sunt chestii de abilitate. A acceptat un mandat și l-a executat”, a declarat Adrian Severin.

Fostul ministru de Externe a menționat că nu înțelege care sunt, de fapt, calitățile care îl fac pe președintele Iohannis potrivit pentru funcția de secretar general al NATO.

„Nu vii tu să te propui, ci vin alții să te culeagă. S-ar putea să aleagă chiar un critic al NATO. Este drept că se caută un secretar general fără ambiții, dar trebuie să aibă abilități. Nu știu care sunt capacitățile domnului Iohannis. Trebuie să aibă capacitatea de a negocia, de a reacționa rapid”, a mai spus Severin.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a...
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Primul proiect din lume care transformă deșeurile din poliester în haine
×