Alina Mungiu-Pippidi, politolog: „Intrarea în Schengen nu ține doar de români și bulgari. Nu este drept regimul la care suntem SUPUȘI”

Publicat: 21/09/2023, 23:15
Actualizat: 22/09/2023, 11:08

Alina Mungiu-Pippidi, politolog, a fost invitata lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Avem toate instituțiile UE de partea noastră în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen, iar România este discriminată, consideră aceasta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Acum 10 ani am spus că nu vom intra în Schengen. Îmi pare foarte rău că am avut dreptate în predicția asta. Am stat 15 ani în Germania, m-am hotărât să mă mut permanent în Italia și tot timpul mi-am păstrat actele românești. Nu mi-am pus nicio secundă problema să-mi schimb cetățenia. Întrebarea este dacă este o chestiune care ține doar de români și de bulgari, iar tristul răspuns este că nu. Chestiunea asta este legată de povestea imigrației. Noi nu avem numai merite, dar alții au slăbiciuni de nu se poate. Sunt unii care au vândut vize europene. Malta și Cipru au vândut cetățenie și sunt în Schengen (puteai să devii cetățean european dacă făceai o investiție, indiferent cine erai, că spălai bani, că veneai din Rusia, că veneai din China)”, a declarat Alina Mungiu-Pippidi.

Conforma acesteia, tratatul nu este respectat în totalitate.

„Nu este drept regimul la care sunt supuse România și Bulgaria. La Schengen, care a fost o mare realizare, nu se renunță ușor pentru că ar fi costuri foarte mari. Asta nu înseamnă că Schengen nu mai e ce a fost, el există doar parțial. În multe țări europene se introduc controale la frontieră. Austriecii opresc țările din Italia ca să le controleze de migranți. Migranții vin în țările europene și țările care sunt mai în centru își ridică la loc frontierele terestre. Este contrar tratatelor și regulilor europene pe care le avem. Lumea vrea să îngrădească frontierele. Presa îi sperie pe votanți cu povestea migrației. Situația pare scăpată de sub control. Noi suntem victima acestei situații și suntem, pe față, discriminați, cu toată lumea de partea noastră (Parlamentul European, Comisia Europeană)”, a mai spus Pippidi.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Lege deja data pentru TOATĂ ROMÂNIA. Aproape nimeni nu știe că ESTE obligatorie
Un loc din România, destinația turistică a anului. Turiștii de aici se cred în Paradis
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Alin Oprea, adevărul despre agresivitatea fostei soții: ”Să nu uităm că a fost campioană de...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Nașterile și decesele au scăzut, iar căsătoriile au crescut