Prima pagină » Actualitate » Care este domeniul din România în care se CÂȘTIGĂ foarte bine. Precizările ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu

Care este domeniul din România în care se CÂȘTIGĂ foarte bine. Precizările ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că există un domeniu în țara noastră în care se câștigă foarte bine.

„Dacă discutăm despre persoane care lucrează în domeniul IT, de exemplu, să știți că și în România se câștigă bine, și în România acest domeniu este unul dintre cele mai competitive”, a declarat ministrul Muncii, la Prima News.

„L-am însoțit pe premierul Ciolacu la Tulcea, la o companie cu capital 100% românesc, a unor antreprenori români tineri, unde am întâlnit un român aflat într-o poziție de top management, care în România acum primește un salariu net de 10.000 euro. Și acel român și-a făcut studiile în Statele Unite ale Americii și a profesat tot top-management în Regatul Unit, iar aici era unul dintre managerii unei companii în domeniul panificației, dar nu orice fel de panificație, ci cu produse de patiserie congelată, panificație care vindea pentru mari lanțuri de magazine”, a completat aceasta.

Recomandarea video

Mediafax
Mii de turiști au rămas blocați în Laponia. Temperaturi de aproape minus 40 de grade
Digi24
Donald Trump s-a autoproclamat „președinte interimar al Venezuelei”. Imaginea postată de liderul american pe platforma sa socială
Cancan.ro
Câți bani a primit Iustin HVNDS, de la Antena 1, pentru cele doar 3 zile la Survivor 2026
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
Mediafax
Timothée Chalamet, Globul de Aur! Lista COMPLETĂ a câștigătorilor din 2026
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
Reacția dură a preşedintelui Cubei, după ce Trump l-a amenințat să încheie un acord cu SUA „înainte să fie prea târziu”
Cancan.ro
Fenomene meteo foarte periculoase în Capitală. Bucureștenii, sfătuiți să evite deplasările în aceste zile, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Șoferii care au parcat pe trotuar s-au trezit cu roțile blocate. Primăria a postat imaginile pe TikTok
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cât timp ar dura să zbori în jurul lumii?