Într-o ediție transmisă live de Gândul, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a vorbit despre tăcerea periculoasă a Statelor Unite în fața derapajelor din România. Acesta a criticat lipsa unui mesaj ferm din partea partenerului strategic, mai ales în contextul eliminării lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Hartmann s-a declarat dezamăgit de lipsa unui răspuns ferm al Statelor Unite în fața situației din România. Potrivit acestuia, în absența unui semnal clar din partea Washingtonului, grupările care au capturat instituțiile statului român acționează nestingherit. El consideră că o astfel de poziționare lipsă alimentează abuzurile de putere, chiar și atunci când este vorba de suspendarea drepturilor fundamentale sau de eliminarea unor candidați din competiția electorală.
„Ceea ce mă deranjează cel mai rău și cel mai mult este că Statele Unite nu transmit un semnal fundamental de rupere cu această grupare privată care a pus mâna pe statul român.”, afirmă Hartmann.
În continuarea discuției, analistul a explicat de ce Statele Unite nu au reacționat ferm în cazul eliminării lui Călin Georgescu. El spune că Georgescu nu a oferit garanții clare partenerilor externi. Pozițiile sale fluctuante de-a lungul timpului i-au afectat credibilitatea în ochii elitei politice americane. Hartmann a explicat și ce presupune „sprijinul total” din partea SUA, sugerând că, în lipsa acestuia, nici Curtea Constituțională nu ar fi simțit presiunea de a acționa corect.
„Călin Georgescu nu a convins, nu a convins sub nicio formă. Și doi, a avut și niște poziționări de-a lungul anilor. Ba era cu NATO, ba era cu SUA, ba nu era cu NATO. Nu a convins elita americană că merită să fie sprijinit până la capăt. Ce înseamnă sprijin până la capăt american, ca asta e cel mai important. El se duce până la a nu recunoaște rezultate alegerilor, rupem relațiile cu voi și în acel moment Curtea Constituțională, oricât de slugă ar fi fost la adresa puterii politice sau a acestui grup privat care a pus mâna pe statul român, nu și-ar fi permis aceste lovituri.”, spune Hartmann.
Pe final, Hartmann a comentat și intervenția lui Traian Băsescu, care a atras atenția asupra situației politice din România. Deși a fost un critic constant al fostului președinte, Hartmann a recunoscut că mesajul transmis de Băsescu trebuie luat în serios. În opinia sa, Băsescu încă păstrează legături în cercurile politice influente din Statele Unite, iar intervenția sa ar putea semnala ceva grav.
„Eu cred foarte cinstit, Marius Tucă, că acel semnal e foarte dur. Băsescu știe ceva. El nu și-a pierdut încă în mafia democrată relațiile. El a fost cu democrații, el a fost cu Soros, cu ăștia.”, conchide Hartmann.
https://www.youtube.com/watch?v=ljod8OYx6AQ&ab_channel=G%C3%A2ndul