Ion Cristoiu: „Când Ucraina a început discuțiile despre aderarea la NATO, rușii au simțit spaima încercuirii”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a discutat despre percepțiile istorice ale Rusiei și modul în care acestea influențează deciziile actuale ale lui Vladimir Putin. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Cristoiu a explicat că istoria a creat o frică profundă în mentalitatea rusă. Experiențele trecute, în care Rusia a fost invadată de mari puteri, au generat o reacție de autoapărare continuă. Această teamă a stat la baza deciziei lui Putin de a acționa în momentul în care s-a anunțat intenția Ucrainei de a adera la NATO.
Ion Cristoiu: „Rușii nu vor uita niciodată”
Ion Cristoiu a evidențiat că rușii nu uită momentele în care teritoriul lor a fost amenințat. Teama istorică de invazie a fost întipărită în mentalitatea colectivă a poporului rus.
„Rușii nu vor uita niciodată. În gena lor, în istoria lor, există acel moment când erau siguri că e pace și au aflat că nemții au înaintat un sfert din teritoriu.”, afirmă acesta.
Extinderea NATO a declanșat reacția Rusiei
Analistul politic a subliniat că Rusia a reacționat progresiv la extinderea NATO. La început a existat o înțelegere că Alianța Nord-Atlantică nu se va extinde spre est. Ulterior, apariția scutului antirachetă în România și intenția Ucrainei de a adera la NATO au determinat o reacție de apărare.
„Putin a acționat acum pentru că, încetul cu încetul, între noi fie vorba, la început s-a zis că a fost înțelegere, că NATO nu se extinde. După asta s-a făcut scutul din România, nu-l critic, că e bun. Și la un moment dat, când s-a aflat că și Ucraina intră în NATO, s-a ivit spaima de încercuire.”, explică invitatul.
Amintirea marilor invazii
Cristoiu a menționat că istoria Rusiei este plină de episoade în care mari lideri europeni au încercat să ajungă la Moscova. Amintirea acestor evenimente influențează încă deciziile strategice ale Rusiei.
„Cunosc bine istoria Rusiei. Amintirea lui Napoleon care a ajuns aproape. Amintirea lui Hitler. Amintirea lui Carol al XII-lea, regele Suediei, care se îndrepta spre Moscova. Și atunci și-au spus: ‘Trebuie să atacăm.’”, spune el.
Ion Cristoiu: „Vor exista condiții”
Cristoiu a speculat că, în viitor, s-ar putea ajunge la o situație în care scutul de la Deveselu să fie desființat. Această posibilitate ar putea apărea ca parte a unor negocieri internaționale privind securitatea regiunii.
„Probabil vor exista condiții în care scutul de la Deveselu ar putea fi desființat.”, conchide acesta.