Ion Cristoiu: „Sistemul s-a împărțit în două – unii îl susțin pe Nicușor Dan, alții pe Bolojan”

Publicat: 16 01. 2026, 11:30
Ion Cristoiu: „Sistemul s-a împărțit în două – unii îl susțin pe Nicușor Dan, alții pe Bolojan”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, scriitor și publicist român, a explicat mecanismul constituțional al numirilor în justiție și susține că eventualele conflicte politice pornesc de la această dublă cheie de putere. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

România este o republică semiprezidențială

Invitatul a reamintit că România funcționează ca republică semiprezidențială. În anumite decizii există două centre de putere. Unul la Guvern și unul la Președinție

„România este o republică semiprezidențială. Semi. Caracteristica republicii semiprezidențiale este faptul că în cazul anumitor decizii sunt două chei. Una la Guvern și una la Președinție. În cazul numirii celor opt inși de la parchete sunt două chei. La Guvern, la ministrul Justiției, care organizează concurs și îi propune. Președintele poate să aprobe propunerile lui sau poate să respingă o singură dată.”, spune Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: „Bolojan supraviețuiește câtă vreme supraviețuiește coaliția de guvernare”

Cristoiu susține că actualul scandal, care îl implică pe ministrul Justiției, are o miză politică. El spune că președintele încearcă fie să-l slăbească pe Radu Marinescu, fie să-l scoată din joc. Tema ar fi fost construită deliberat, folosind un subiect vechi, plagiatul, pentru a bloca procesul.

„Ce s-a întâmplat în timpul lui Klaus Iohannis? La Justiție era Cătălin Predoiu, care era omul lui Iohannis. Klaus Iohannis l-a sunat și a zis: bă, propune pe ăla, ăla, ăla. Acum e mai greu, trebuie negociat. Și atunci nevolnicul de la Cotroceni s-a gândit să pună la cale ceva ca fie să-l frăgezească pe Radu Marinescu, fie să-l scoată din joc. Tema era așa: ăsta care a plagiat acum 15 ani nu mai are autoritatea morală să organizeze. Hai, mă, să inventăm ceva, nu știu. El trebuia să meargă cu o chestie de asta cu femeile: El și-a bătut soția. Era ceva nou. Băi avem pam, plagiatul, pam, butonul. Ăsta era scopul. Butonul același. Și aseară le-a stins lumina Bolojan. Bolojan supraviețuiește câtă vreme supraviețuiește coaliția de guvernare.”, afirmă Ion Cristoiu.

Marius Tucă: „Acest atac asupra lui Marinescu arată foarte clar că serviciile, sistemul s-a împărțit.”