Ion Cristoiu spune că lansarea lui Cătălin Cîrstoiu este o „demonstrație de unitate”

Publicat: 22/03/2024, 10:12

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre lansarea candidatului comun PSD-PNL la Primăria Capitalei, punând accent pe faptul că scopul nu a fost să câștige Primăria, ci „era nevoie să arate că este sprijinit și este candidatul unei Coaliții”. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Avem așa: Nicușor Dan, pe care îl știm. După părerea mea, unele televiziuni au dus o campanie tendențioasă împotriva lui. El o joacă pe independent, evită să facă trimiteri la partid. Avem medicul Cîrstoiu – lansarea a fost făcută de profesioniști. Trebuia să arate că în spatele lui erau PSD și PNL. Vom vedea că scopul momentului nu a fost câștigarea Capitalei, ci o demonstrație de unitate. Scopul principal al acestei lansări nu a fost să se câștige Bucureștiul, ci să se reușească premiera ca două partide, care până acum s-au antagonizat, s-au bătut de 30 de ani, să poată să prezinte un candidat unic. Nu a mai fost acest lucru și în alte țări nu există. Într-adevăr, social-democrații au fost împreună cu creștin-democrații, dar au mers separat în alegeri. Deci, experimentul este acesta, să fie împreună. Așa se explică de ce l-au lăsat la urmă. Era nevoie să arate că este sprijinit și să este candidatul unei Coaliții”, este de părere Cristoiu.

În ceea ce îl privește pe Piedone, scriitorul consideră că se va retrage din cursa pentru Primăria Capitalei.

„A făcut un exces de participare”

„Dincolo, la Piedone, avem ceva și mai ciudat. El este candidatul PUSL. Până acum nu am mai auzit de PUSL. PNL au o mașinărie de consultanți. La Piedone nu vad niciun profesionalism. A făcut turul televiziunilor, a făcut un exces de participare. Asta se face cu o săptămână înainte de alegeri”, a menționat Ion Cristoiu.

Miercuri, managerul Spitalului Universitar București, Cătălin Cîrstoiu, a fost prezentat oficial drept candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ce putem face fiecare, la nivel individual, pentru a combate schimbările climatice?
×