Liviu Dragnea: „Președintele României se comportă ca un ONG-ist”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Liviu Dragnea vorbit despre comportamentul președintelui României, Nicușor Dan, și despre modul în care acesta se raportează la instituțiile statului și la partenerii externi. Fostul lider politic a spus că actualul președinte acționează mai degrabă ca un activist decât ca un om de stat. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Liviu Dragnea: „Președintele României se consideră în continuare ONG-ist”
Dragnea a declarat că nu este interesat de Nicușor Dan din punct de vedere politic. În opinia sa, președintele României se comportă mai degrabă ca un lider de asociație, nu ca un șef de stat.
„M-ar interesa degeaba. După părerea mea, președintele României, pe nume Nicușor Dan, cred că în continuare el se consideră ONG-ist. Adică președintele unei fundații, unei asociații. Era Uniunea Salvați București. Și așa se comportă. Cei care l-au sprijinit sunt interesați doar de un singur lucru: ce primește pe telefon să se întâmple. Altceva nu-i interesează.”, afirmă invitatul.
„Ca președinte ai o responsabilitate uriașă pentru fiecare cetățean al României”
Dragnea a povestit că mai mulți oficiali europeni au fost surprinși să afle că președintele României a mers cu un rechizitoriu la o reuniune internațională. El a considerat gestul o încălcare a principiilor constituționale.
„Domne, în primul rând, nu că au fost șocați, dar au fost foarte surprinși că un șef de stat a venit cu un rechizitoriu al unui procuror. Cum să vii cu asta? Au zis că s-a dus cu mai multe exemplare. (…) Dacă ești ONG-ist poți să faci așa ceva. Dacă ești președinte… Ca președinte ai o responsabilitate uriașă pentru fiecare cetățean al României. Inclusiv pentru ăia trimiși în judecată. Și ai și obligativitatea să fii garantul respectării Constituției. Păi când tu mergi cu un asemenea rechizitoriu, ca și când el… Uite, proba pentru care sau dovada pentru care am anulat alegerile, înseamnă că tu spui că ăsta este 100% real. Adică cei trecuți aici sunt vinovați. (…) Este o problemă strategică, pentru că ceilalți lideri de la masa asta au văzut că președintele României se simte obligat ca pentru orice face să vină să se justifice.”, spune el.