Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Severin: „Armata a jurat pe CONSTITUȚIE, nu a jurat față de Iohannis”

Adrian Severin: „Armata a jurat pe CONSTITUȚIE, nu a jurat față de Iohannis”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe a oferit un avertisment ferm cu privire la o potențială criză constituțională în România, subliniind riscurile generate de expirarea mandatului președintelui Klaus Iohannis. Acesta a analizat implicațiile acestei situații asupra stabilității instituționale și relațiilor internaționale ale țării.Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Adrian Severin a început prin a explica prevederile constituționale legate de încetarea mandatului prezidențial, punctând că președintele Senatului ar trebui să preia interimatul până la alegeri.

„Data de 21 este data la care nu vom avea nici măcar un președinte, conform prevederilor constituționale. În acel moment, președintele Iohannis ar trebui să vină și să spună că locul devine vacant în mod definitiv și că președintele Senatului va gira această funcție până la alegeri. Așa am reintra în logica constituțională,” a precizat Severin.

„Fără președinte, ce face armata?”

Severin a subliniat pericolele pentru securitatea națională și pentru relația României cu NATO în lipsa unui comandant suprem, având în vedere că armata jură loialitate Constituției, nu unei persoane fără mandat valid.

„Dacă ar fi un pericol de război, președintele este comandantul simbolic al armatei. Ce ordine ale președintelui ar putea fi ascultate de o armată care a jurat pe Constituție, dacă președintele nu mai există din punct de vedere constituțional?,” a întrebat retoric acesta.

„NATO trebuie să fie atent la situația din România”

Acesta a avertizat că lipsa unui comandant constituțional ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru partenerii internaționali ai României.

„NATO, care va avea din 21 decembrie o armată care nu mai poate să asculte de comandantul suprem, trebuie să fie extrem de atentă. Nu suntem armata lui Hitler care i-a jurat loialitate lui, suntem armata care a jurat loialitate pe Constituție,” a punctat Severin.

„Desemnarea prim-ministrului, blocată fără un președinte”

O altă problemă ridicată de Severin este imposibilitatea desemnării unui prim-ministru în lipsa unui președinte cu mandat valid, ceea ce ar crea un blocaj total în procesul de guvernare.

„Desemnarea viitorului prim-ministru este neconstituțională, deoarece președintele nu mai are mandat. Procedural, partidele propun candidatul, dar președintele este cel care îl desemnează.,” a încheiat acesta.

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Racheta secretă rusă care a dinamitat acordul nuclear cu SUA
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Doliu în presa din România! A murit Anca Pandea
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Rafila: Prevenția și depistarea precoce, cheia în lupta împotriva diabetului
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu