Valentin Stan: Nu există definiție legală pentru războiul HIBRID. Ne trimit la război și nici măcar nu știm de ce
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, prof. univ. dr. Valentin Stan a revenit asupra subiectului Legii apărării naționale, discutat și în edițiile anterioare. El a spus că noile declarații ale generalului Gheorghiță Vlad, șeful Apărării Naționale, confirmă scenariile analizate anterior și arată o situație mult mai gravă decât părea la început. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Valentin Stan: Ce am spus noi se confirmă. Acum e mult mai grav
Valentin Stan a explicat că discuția privind Legea apărării naționale a fost reluată public după intervenția celor de la APADOR-CH. El a arătat că și șeful Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a recunoscut public aspecte îngrijorătoare.
Noi am spus pe 6, ei au ieșit pe 9. Sigur, noi având o emisiune limitată, noi am punctat doar două chestiuni esențiale. Cei de la APADOR-CH se referă la cele două componente ale discuției noastre pe problematica Legii apărării naționale. Confirmă ce spunem noi, numai că ei merg cu analiza mai departe de o manieră extrem de pertinentă și mai ating un punct pe care noi îl lăsasem pentru azi. Pentru că se alătură acestei dezbateri însuși șeful apărării din România. Ca să ne arate că, de fapt, dragii mei, e mult mai grav decât ce am spus noi acum o săptămână. Dacă ce am spus noi acum o săptămână se baza pe documente și pe declarațiile lui Moșteanu, ministrul Apărării, acum se bazează, Marius, pe documente și pe declarațiile mult mai grave ale șefului apărării naționale a României. Generalul Gheorghiță Vlad.
Te duce la război fără definiții clare
Profesorul a criticat modul în care legea a fost aprobată în guvern. El a explicat că actul normativ permite angajarea unor capabilități militare și non-militare pentru contracararea amenințărilor hibride, fără ca termenul să fie definit în lege.
2 octombrie, Marius, proiect de lege a Apărării Naționale a României este aprobat în guvern. (…) Articolul 4, alineatul 3. Parlamentul României aprobă angajarea unor capabilități militare și non-militare pe teritoriul statului român sau în afară acestuia pentru contracararea amenințărilor hibride. Nu există definiție a amenințărilor hibride în această lege. Pentru că e vorba de ce? De capabilități militare care merg în afara țării. Noaptea minții. Noi am arătat aici, data trecută, că amenințările hibride sunt abordate în documentele NATO. Dar dacă este o amenințare, și dacă, așa cum a explicat Moșteanu, se poate scurge într-o situație de articol 5, adică trebuie să te aperi, păi articolul 5 trebuie declarat în aplicare și exercitare de către NATO, de Consiliul Nord Atlantic, acolo unde deciziile se iau prin consens cu participarea tuturor țărilor. Nu există așa ceva aici.