Victor Ponta, dezamăgit de situația din Aeroportul Otopeni: „Nu se poate face nimic”

Publicat: 28 03. 2024, 13:00

This browser does not support the video element.

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Situația de la Aeroportul Otopeni este sub orice critică, consideră Ponta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Mi s-a spus că de vreo 7 ani nu s-a mai pus nicio poartă automată. Este o singură scară rulantă, care te plimbă prin jurul aeroportului. Te duce până la capăt, că trebuie să facă kilometri. Câteodată nu merge scara rulantă. Din când în când, mai postez pe Facebook că iar nu merge, iar a doua zi merge. De fiecare data întreb ce au cu scara rulantă. La un moment dat, curgeau apele pe noi. Nu mai mergea aerul condiționat. Nu se poate face nimic la Otopeni. La Tirana erau 20 de porți electronice. La intrare în aeroport sunt zero, nicio poartă electronică”, a povestit fostul premier.

Trei zile ne mai despart până la data de 31 martie, atunci când România, respectiv românii, vor intra oficial în spațiul Schengen aerian. Cu alte cuvinte, o parte din visul Schengen a devenit realitate, deoarece pasagerii vor merge direct la porțile de îmbarcare, fără să se mai oprească la controlul Poliției de Frontieră. Controlul de securitate – la orice cursă cu avionul, indiferent că este internă, internațională, Schengen sau non Schengen –  rămâne însă obligatoriu la plecare.

Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti(CNAB) a făcut pentru Gândul un ghid al pasagerului Schengen vs. pasagerul non Schengen, punctând și explicând principalele schimbări survenite din 31 martie.  „Ce văd pasagerii? – Ei bine, cei care pleacă spre o destinație Schengen, nu vor mai trece prin controlul de frontieră. Asta este cam tot ceea ce vor vedea ei. Dar, vor merge în continuare la ghișeul de check-in, dacă nu și l-au făcut de acasă sau dacă au bagaje de cală de predat.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!