VIDEO | Prof. univ. dr. Dan Dungaciu: „Zelenski s-ar putea să nu vrea să pregătească negocierile”

Publicat: 09/11/2023, 11:39

Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. În cazul în care SUA nu va mai susține Ucraina, Uniunea Europeană ar trebui să facă acest lucru, spune Dungaciu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„În Ucraina vedem conflictul între politic și militar. În momentul în care îți apare conflict între politic și militar, este clar că ceva nu e în regulă. Este evident că ne apropiem de tensiune. Militarii spun că nu se mai poate spera la minuni, că pentru schimbarea situației de pe front ar fi nevoie de o schimbare de tipul inventării tiparului de către chinez sau prafului de pușcă, ceea ce nu se poate. Militarul nu a spus asta de capul lui. El nu vorbește neîntrebat din această perspectivă”, a declarat Dan Dungaciu.

Urmează ca în Ucraina să apară niște tensiuni politice importante, este de părere profesorul universitar.

„Poate că vor fi mai vârtoase decât disputele sau bătălia militară. Asta înseamnă că trebuie să ne uităm dacă vor fi alegeri politice în Ucraina. Dacă nu vor exista alegeri politice, Zelenski nu poate negocia, pentru că dânsul nu poate negocia nimic atâta vreme cât nu este ales, că nu este legitim. În momentul în care domnia sa negociază și ulterior va merge la alegeri, va fi pulverizat. Probabil că unul dintre motivele pentru care Zelenski nu vrea să se organizeze alegeri în Ucraina este că asta l-ar legitima și l-ar pregăti pentru negocieri. Poate că nu vrea să pregătească negocierile. Nu știu exact care este planul domniei sale. Cred că Federația Rusă va aștepta negocierile, inclusiv pentru că așteaptă alegerile din Statele Unite, uitându-se cu interes la evoluțiile din sondaje.

Pentru Vladimir Putin, cea mai mare victorie strategică în războiul din Ucraina va fi prăbușirea lui Biden și a administrației Biden, care a intrat în război cu Federația Rusă. Pentru Vladimir Putin va fi un succes nemăsurat. Asta ar fi o mare succes pentru Putin și evident că rușii așteaptă. Pentru UE este un coșmar de neimaginat. Vine iarna, iar dacă americanii nu vor mai susține Ucraina, UE nu are ce să facă decât să ajute Ucraina”, a mai spus prof. univ. dr. Dan Dungaciu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a...
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vulturii și‐au schimbat traseul de migrație pentru a evita războiul din Ucraina
×