Viorica Dăncilă: „PNRR a fost un program de demolare națională. L-aș întreba pe dl Ghinea unde e reziliența în domeniul energetic?”
Viorica Dăncilă critică dur modul în care România a folosit fondurile din PNRR. Fostul premier susține că România a ajuns să plătească mai mult pentru energie și să importe din Bulgaria. Ea cere explicații de la Cristian Ghinea și Virgil Popescu pentru deciziile privind închiderea centralelor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
„PNRR, un program nu de redresare și reziliență, de demolare națională”
Invitată la Marius Tucă Show, Viorica Dăncilă a criticat modul în care România a folosit fondurile din PNRR. Ea susține că închiderea capacităților de producție pe cărbune a avut un impact negativ asupra sistemului energetic național. Aceasta a comparat banii atrași prin PNRR cu costurile eliminării energiei pe cărbune.
„PNRR, un program nu de redresare și reziliență, de demolare națională, am luat de acolo… 80 de miliarde, 50 pe cadru financiar multianual 2021-2027 și 30 pe PNRR, care pe urmă au ajuns 20 și din care am luat vreo 13 și să nu uităm că o parte sunt bani împrumut. Să punem în balanță. Am luat în jur de 13 miliarde. Să facem socoteala numai cât ne-a costat închiderea exploatării pe cărbune, scoaterea din mixul energetic a energiei pe cărbune, 3.750 de megawați. Cu cât cumpărăm acum energia? Să calculăm ce însemna această producție în mixul energetic românesc, noi exportam energie. Pe lângă faptul că nu cumpăram la preț mare, noi exportam și luam bani pe acea energie.”, a declarat politicianul.
„Noi exportam Bulgariei, acum îi importăm din Bulgaria”
Dăncilă susține că România nu era obligată să închidă centralele pe cărbune. Ea atrage atenția și asupra costurilor pe care țara noastră a trebuit să le suporte pentru închiderea acestora. Fostul premier menționează și faptul că România a ajuns să importe energie din Bulgaria, deși anterior îi furniza energie.
„Eu țin minte că în 2019 exportam vara 6.000 de megawați, iarna 3.000 de megawați și asiguram tot necesarul la un preț de 68 de lei. Acum luăm cu 500, 300, 500, 1.000 chiar energia, exportăm ziua și importăm la prețuri foarte mari. Îmi amintesc că noi exportam Bulgariei, acum îi importăm din Bulgaria. Deci haide numai să facem calculul cât ne-a costat pe noi închiderea exploatării pe cărbune neobligatorie. Nicio altă țară nu a băgat în PNRR închiderea exploatării pe cărbune.”, a declarat fostul premier.
„Virgil Popescu a închis cu șase luni înainte”
Fostul premier menționează că alte state, precum Germania și Polonia, au avut termene mai lungi pentru închiderea centralelor pe cărbune. Ea afirmă că centralele au fost închise cu șase luni mai devreme decât era prevăzut în jalonul din PNRR. Aceasta susține că explicațiile ar trebui cerute de la Cristian Ghinea și Virgil Popescu.
„Asta a venit de la noi. Păi cum vă explicați atunci că Polonia închide în 2040, Germania în 2045? Trebuie să întrebăm pe domnul Ghinea de ce am făcut și pe domnul Virgil Popescu. Pentru că domnul Virgil Popescu, ca să-și arate mai mult zădărnicia decât alții, a închis cu șase luni înainte grupuri de la Complexul Energetic. Înainte de termen cât era prevăzut în jalon.”, a declarat Viorica Dăncilă.
Închiderea centralelor pe cărbune a fost unul dintre jaloanele asumate de România prin PNRR. Centralele au fost închise înainte ca noile capacități pe gaze să fie construite. Aproximativ 20 de milioane de euro au fost cheltuiți pentru studii, administrație și alte costuri.