Prima pagină » Emisiuni » VIDEO | Valentin Ștefan, director Poșta Română: „Cei patru ani petrecuți în sfera istoriei m-au învățat că țările merg foarte mult din inerție”

VIDEO | Valentin Ștefan, director Poșta Română: „Cei patru ani petrecuți în sfera istoriei m-au învățat că țările merg foarte mult din inerție”

Gândul

Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a fost invitatul emisiunii Față în față cu Ion Cristoiu, realizată de publicistul și scriitorul Ion Cristoiu. Invitatul spune că ce a învățat ca istoric îl ajută și acum la poștă să înțeleagă ce se întâmplă cu compania.

„Întreaga mea generație a simțit nevoia să guste un pic aerul străinătății. Toți colegii mei au vrut, unii chiar au reușit să plece în afara țării, fie la studii, fie să lucrez. Mi-am dorit și eu același lucru, numai că am călătorit în vest. Nu prea mi-a plăcut vestul Europei. Am căutat ceva mai exotic.

Petersburg e foarte diferit de Moscova. Nu numai orașul în sine, dar și oamenii. Există într-adevăr acest aer imperial pe care îl regăsești absolut în toate instituțiile din Rusia. Adică, oficiile poștale sunt mari. Deci, există această tendință de a te simți mic când intri și în oficiul poștal. Acest aer imperial cred că ține de tradiție.

Să știți că cei patru ani petrecuți în sfera istoriei m-au învățat că țările merg foarte mult din inerție. Ce am învățat ca istoric mă ajută și acum la poștă să înțeleg ce se întâmplă cu compania. Tot ceea ce s-a construit în Imperiul țarist nu a putut fi schimbat.

Există un sistem de funcționarism și de aici și problema companiilor de poștă în general. Poștașii nu se văd ca angajați ai unei companii comerciale care trebuie să se adapteze business-ului modern, ci ca un angajat al statului care trebuie să stea opt ore la muncă și să plece acasă.

Principala problemă a poștei din România este mentalitatea necomercială. Deci, pentru că în alte țări această tendință de schimbare de mentalitate s-a produs de foarte mulți ani și chiar dacă nu este finalizată, cel puțin nu mai este așa de acută.

În schimb, în România avem problema aceasta. Oamenii nu înțeleg că noi nu suntem angajați ai statului român, noi suntem parteneri ai statului român. Noi când primim contracte de la statul român, nu le primim pentru că suntem compania statului român, ci pur și simplu că avem cea mai bună ofertă sau suntem competitivi”, a spus Valentin Ștefan.

Emisiunea săptămânală va fi difuzată LIVE pe platforma Gândul (gandul.ro), pe pagina de Facebook și, de asemenea, pe canalul YouTube al publicației, în fiecare marți, la ora 17.00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli