• Publicat:
Știri

#euprimar | Cum se reinventează un oraș: Cluj-Napoca – Silicon Valley de România

Cluj-Napoca, oraș universitar și industrial înainte de 1989, s-a transformat în ultimii ani, devenind, cu preponderență, un oraș al serviciilor, festivalurilor și sportului și al industriei IT. Campania #euprimar vă prezintă orașul Cluj Napoca, supranumit Silicon Valley de România.

După dispariția treptată a majorității întreprinderilor din marea industrie socialistă, orașul s-a reinventat și, profitând de absolvenții de informatică de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) și Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB), a reușit să se dezvolte și să fie recunoscut ca un pol puternic de IT la nivel național.

Startul primelor firme din IT care ofereau servicii de outsourcing s-a dat în anii 1997 1998, acestea având maxim 5 angajați și fiind înființate de specialiști care au activat în domeniul de IT în străinătate și au revenit în țară. Piața a crescut constant timp de 10 ani, iar în anul 2007 au început să apară firme mai mari, cu clienți exclusiv pe plan internațional, dar și firme multinaționale.

După criza din 2008, piața IT clujeană a cunoscut o creștere mai accentuată și s-a ajuns ca, în prezent, 30% din startup-urile clujene să fie din domeniul IT iar unul din 11 angajați să lucreze în acest domeniu (20.000 angajați în total).

Potrivit unui studiu al clusterului IT ARIES Transilvania, numărul de companii IT care activau în IT în anul 2011 în Cluj Napoca aproape s-a dublat în anul 2016, ajungând în 5 ani de la 705 la 1235.

„În Cluj Napoca, ponderea companiilor care realizează soft la comandă este mult mai mare (63,1%) decât cea din București (37,2%). În cadrul industriei informatice din România, Cluj Napoca se distinge prin maniera în care concentrează, proporțional, mai multe companii din domeniul realizării de software, justificând într un fel eticheta de oraș al programatorilor. (…) Circa 36% din cifra totală de afaceri a companiilor clujene de IT provine din produse destinate mediului de business, în timp ce alte 26% vizează sectorul de banking și finance, iar alte 8% provin din dezvoltarea de produse de comerț, retail și 7% din produsele destinate sectorului de tip e commerce & web”, se arată în studiu.

Factorii care au marcat evoluția acestui domeniu în Cluj-Napoca sunt rentabilitatea și costul redus al forței de muncă în anii de început ai IT ului, infrastructura de internet foarte bună din România, politicile fiscale dedicate IT ului (impozitul pe venit, impozitele aferente angajaților din IT, impozitele specifice angajaților care dezvoltă produse), avantajul forței de muncă pregătită în universitățile clujene, dar și mediul propice al orașului pentru dezoltarea unui antreprenoriat autohton în IT.

Faptul că orașul este un pol IT se reflectă nu doar în numărul de firme și angajați din acest domeniu, cât prin aplicațiile informatice dezvoltate în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și puse la dispoziția locuitorilor.

Clujenii au fost primii din țară care au avut la dispoziție o aplicație pe telefonul mobil pentru plata parcărilor, pentru plata biletelor de transport în comun sau pentru a semnala Primăriei problemele constatate în oraș, după cum beneficiază de aplicații pentru orarul mijloacelor de transport în comun sau care îi înformează despre lucrările edilitare care au loc pe domeniul public.

Orașul festivalurilor

Pe lângă componenta de IT, Cluj-Napoca este cunoscut la nivel mondial și ca „oraș al festivalurilor”, găzduind atât Transilvania Internațional Film Festival (TIFF), ajuns la ediția cu numărul 18, dar și Jazz in The Park, Clujotronic, Festivalul de Film Comedy Cluj, Festivalul Internațional de Film de Scurt Metraj ClujShorts,Toamna Muzicală Clujeană, Sports Festival sau Untold, acest ultim festival atrăgând anual zeci de mii de spectatori din țară și străinătate cu concerte susținute de DJ și artiști celebri.

Bineînțeles, orașul nu a fost pregătit, la început, să facă față unui aflux atât de mare de turiști, dar s-a adaptat pe parcurs. Cele mai mari probleme legate de festivalul Untold, de exemplu, și care au generat și generează nemulțumiri, sunt cele legate de îngrădirea Parcului Central, unde sunt amplasate scene pentru concerte, dar și de nivelul de zgomot, depășit în anumite zone.

Festivalul Untold a generat, pe de altă parte, și o goană nebună după locuri de cazare, în condițiile în care în perioada de desfășurare sunt epuizate toate locurile din hoteluri și pensiuni pe o rază de 30 de km. Mulți clujeni profită de festival pentru a-și închiria apartamentele la prețuri piperate și se mută de acasă, iar alții încearcă să ofere spre închiriere orice spațiu liber disponibil, inclusiv boxe de depozitare care au o suprafață de 10 mp.

Traficul, vechea problemă a administrațiilor

Una dintre cele mai mari probleme înregistrate la nivelul municipiului Cluj-Napoca este cea generată de traficul rutier, în condițiile în care, la orele de vârf, în special dimineață, se creează ambuteiaje pe arterele principale. Pentru a încerca rezolvarea, măcar parțială a situației, Primăria Cluj-Napoca a investit milioane de euro în transportul în comun, în achiziția de autobuze electrice, troleibuze și tramvaie, sperând să-i determine pe locuitorii orașului să renunțe la a circula cu mașinile proprii și a nu sufoca și mai mult traficul rutier.

Cluj-Napoca este primul oraș din România care a introdus, în mai 2018, autobuze electrice, grație unei investiții a Guvernului elvețian de 27,2 milioane de lei, fiind cumpărate, inițial, 11 autobuze electrice de producție poloneză, marca Solaris.

„În acest moment, Primăria Cluj-Napoca are în derulare proiecte privind achiziționarea de noi autobuze electrice, troleibuze și tramvaie. Astfel, ne propunem să cumpărăm 41 de autobuze electrice, investiția depășind 115 milioane de lei, 50 de troleibuze cu o valoare de 146,7 milioane de lei și 24 de tramvaie al căror cost se ridică la  221 de milioane de lei”, au declarat reprezentanții Primăriei clujene. Recent, municipalitatea a pus în circulație alte 20 de autobuze electrice.

Investițiile masive în transportul în comun fac parte din prioritatea strategică a Primăriei Cluj-Napoca de schimbare a întregii flotei de transport în comun care să devină, după 2025, complet nepoluantă.

O altă componentă care ține de inovare în ceea ce privește transportul în comun este introducerea autobuzelor școlare speciale pentru elevi, care îi preiau din cartiere și îi duc la școlile din zona centrală și înapoi conform unui program orar strict. Această măsură a fost luată tot pentru a ajuta la decongestionarea traficului rutier la orele de vârf.

Recent, Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public au achiziționat astfel de 10 autobuze școlare marca Mercedes Setra, prețul unuia depășind un milion de lei. În total, în anul școlar trecut, pste 25.000 de elevi au beneficiat de transportul cu autobuzele speciale.
De asemenea, pentru o circulație fluentă a mijloacelor de transport în comun din Cluj-Napoca, Primăria a înființat benzile dedicate pe care circulă autobuzele și troleibuzele dar și bicicletele. Aceste benzi dedicate sunt marcate și delimitate corespunzător și au fost introduse atât pe relația Est-Vest cât și în unele zone tangențiale centrului orașului, efectul fiind reducerea la jumătate a timpilor necesar deplasărilor pe aceste trasee.

În prezent, în parcul auto al Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca se află 256 de autobuze din care 31 electrice, 81 troleibuze, 27 de tramvaie și 9 microbuze.

Investițiile în bazele sportive din Cluj

Municipiul Cluj-Napoca este considerat și capitala sportului în România, grație investițiilor realizate în infrastructura sportivă în ultimii ani, în primul rând în cea mai modernă sală polivalentă – BT Arena, și într-unul dintre cele mai moderne stadioane, Cluj Arena. De asemenea, municipalitatea clujeană a finalizat una dintre cele mai moderne baze sportive, Gheorgheni, și intenționează extinderea acestui model în zona „La Terenuri” din cartierul Mănăștur.

Sala polivalentă BT Arena a fost inaugurată la sfârșitul anului 2014 în urma unei investiții de 70 de milioane de lei, fiind considerată cea mai modernă din România. Cu o capacitate care poate ajunge la 10.000 de locuri, sala a găzduit zeci de competiții interne și internaționale sportive diverse, de la tenis, baschet, handbal, gimnastică, judo. Aici au avut loc, printre altele, meciuri din cadrul FedCup la tenis feminin, meciuri din Cupa Davis, meciuri din Campionatul European de Baschet, meciuri demostrative de tenis cu participarea fostului nr. 1 mondial, românca Simona Halep.  

Sala dispune de scaune retractabile și de un cub video cu LED-uri, de cinci pe trei metri, similar cu cele folosite în campionatul american de baschet, NBA, care permite redarea transmisiilor în direct a competițiilor sportive.

Un alt atu al Clujului sportiv îl reprezintă stadionul Cluj Arena, ridicat pe ruinele fostului stadion municipal „Ion Moina”. Noua arenă, aflată în administrarea Consiliului Județean Cluj, a fost inaugurată în octombrie 2011, are o capacitate de 30.335 de locuri și face parte din categoria „Elite”, respectând standardele FIFA și UEFA, dar dispune și de o pistă de atletism. Costurile Cluj Arena s-au ridicat la 35 de milioane de euro.

Cluj Arena investește masiv în calitatea gazonului, sens în care în acest an se vor achiziționa trei aparate noi de fotosinteză, pe lângă cele trei aparate achiziționate anul trecut, fiind încheiat un contract de mentenanță până la sfârșitul anului care se ocupă de întreținerea gazonului. Aici au fost găzduite peste 160 de meciuri de fotbal din campionatul intern, din Europa League, dar și ale echipelor naționale de fotbal ale României la masculin și la feminin, precum și meciuri de rugby din campionatul intern și ale echipei naționale, iar pe pista de atletism au avut loc Campionatele Internaționale de Atletism ale României. În acest an, în perioada 2-3 iulie pe Cluj Arena s-au desfășurat Campionatele Balcanice de Juniori de atletism, iar în 12 iulie a avut meciul centenar dintre Universitatea Cluj și PAOK Salonic, campioana Greciei. Cluj Arena găzduiește, anual, și startul Maratonului Internațional Cluj-Napoca unde sunt prezenți mii de alergători din țară și străinătate.

Investițiile în infrastructura sportivă a municipiului Cluj-Napoca au continuat cu Baza sportivă „Gheorgheni”, inaugurată la sfârșitul anului 2016, care se întinde pe o suprafață de 9,4 hectare, costurile de realizare depășind 20,2 milioane de lei.

Baza dispune de 12 terenuri sintetice de fotbal, tenis, baschet, badminton, cu instalații de nocturnă, pistă de biciclete, zonă de parkour, pistă de role. De asemenea, aici funcționează o sală cu 8 piste pentru popice, unde a fost organizat în 2018 Campionatul Mondial de Popice.

Sănătatea și educația clujenilor, pe bani europeni

În ceea ce privește educația, municipiul Cluj-Napoca a implementat în perioada 2014-2017 proiectul „Educație la standarde europene în învățământul preuniversitar”, finanțat din fonduri de la bugetul local, de la bugetul de stat și fonduri nerambursabile din Programul Operațional Regional.

Astfel, proiectul, cu o valoare totală de 62,5 milioane de lei, a prevăzut reabilitarea infrastructurii educaționale a 3 unități școlare, respectiv Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”, Liceul Teoretic „Avram Iancu” și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, unde învață un număr de 2.866 de elevi, în vederea asigurării calității și îmbunătățirii condițiilor de acces la educație.

În aceste unități de învățământ au fost create zeci de săli noi de clasă, s-a achiziționat mobilier școlar dar și echipamente IT, s-au mansardat clădiri și au fost realizate sisteme de ventilație moderne, cu centrale termice de tratare a aerului prevăzute cu recuperatoare de căldură cu eficiență minimă de 71%, în conformitate cu normele europene. De asemenea, au fost instalate sisteme inovative de iluminat cu LED în  sălile de clasă, prevăzute cu soluții automate care funcționează după intensitatea luminoasă din exterior, realizîndu-se o economie de energie de două ori mai mare decât corpurile de iluminat clasice.

Deoarece domeniul sănătății este unul prioritar la nivelul municipiului Cluj-Napoca, s-a alocat în acest an suma de 14,7 milioane lei de la bugetul local, iar față de anul trecut s-a majorat cu 65% cuantumul alocărilor pentru structurile spitalicești clujene care nu se află în subordinea municipalității.

„Din cele 14,7 milioane de lei, 13,4 milioane de lei este valoarea sprijinului financiar pentru 11 instituții spitalicești din Cluj-Napoca, iar 1,3 milioane de lei sunt alocați pentru lucrări de amenajare a căilor de acces și a curților spitalelor. Sprijinul financiar acordat spitalelor de Primăria Cluj-Napoca prin aceste alocări a crescut în fiecare an în perioada 2012-2019. Procentual, creșterea este de 352,3% în 2019 față de 2012″, au menționat reprezentanții Primăriei clujene.

Pe lângă investițiile din sănătate suportate din bugetul local, Primăria Cluj-Napoca a câștigat și proiecte cu finanțare europeană. Astfel, a finalizat în 2016 un proiect cu finanțare europeană de 25 de milioane de lei privind modernizarea și echiparea ambulatorului din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca

Un alt proiect în derulare este cel care privește creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, finanțat prin Programul Operațional Regional, cu o valoare totală de peste 24 de milioane de lei.

Centrul municipiului Cluj-Napoca, sub teroarea grafitti-urilor

Cluj-Napoca se confruntă cu un fenomen care strică imaginea orașului din punct de vedere estetic. Pereții clădirilor, în special din zona centrală, au căzut pradă „grafitti-urilor”. De fapt, nu este vorba despre o formă de artă stradală, ci, mai degrabă de o formă de teribilism concretizată prin semnături și mâzgălituri cu vopsea din partea unor „artiști” care își marchează teritoriul stricând fațadele clădirilor, dintre care unele proaspăt renovate.

Nu au scăpat de astfel de „opere de artă” pereții unor școli, ai unor biserici, ai Centrului de Îngrijire a Vârstnicilor, pereții unor sedii de bănci sau firme private, case particulare sau chiar ai unor instituții publice, cum este Prefectura Cluj.

Fenomenul s-a extins, iar zilnic, noi și noi pereți ai clădirilor situate pe alte străduțe din zona centrală sunt acoperiți cu mâzgălituri, spre disperarea proprietarilor.

Poliția Locală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca pare neputincioasă în fața acestui val de grafitti, reușind ca în ultimul an să prindă și să amendeze doar câteva persoane.

În loc să susțină majorarea amenzilor pentru astfel de fapte, care să fie dublate sau chiar triplate pentru descurajarea „artiștilor”, sau să pledeze pentru acoperirea cheltuielilor de refațadizare a clădirilor de către cei prinși că le vandalizează, Primăria Cluj-Napoca a găsit o altfel de soluție la rezolvarea problemei grafitti-urilor, și anume achiziționarea unei instalații mobile de curățare ecologică a pereților pentru care a prevăzut suma de 245.000 de lei. Procedura se află în derulare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Artistul stradal clujean Kero, absolvent al Universității de Artă și Design (UAD), care a realizat lucrări de colorare a unor tramvaie din Cluj-Napoca și a pereților Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, consideră că ceea ce se vede pe clădirile din centrul municipiului nu este grafitti.
„Sunt oameni care copiază fără să înțeleagă ceea ce fac, pentru că e cool, sunt teribilisme de adolescenți. Ajung să mâzgălească pereții fără niciun sens și deranjează foarte tare. Ceea ce fac ei nu este street-art. (…) Nu poți face nici în acest domeniu ce vrei, unde vrei și când vrei, trebuie să te gândești și la ceilalți. Este nevoie de bun simț”, a spus Kero.

Inchide