Incendiu la metrou în stația Piața Iancului. Pasagerii au fost evacuați. Nu sunt victime. Circulația trenurilor a fost reluată
Incediu la metrou în stația Piața Iancului. Cablurile electrice au luat foc. Pasagerii au fost evacuați. Nu sunt victime. În urma cu scurt timp la stația de metrou Piața Iancului se observa degajare de fum la nivelul peronului. Incediul s-a produs pe sensul înspre Piața Victoriei.
UPDATE – Circulația Metroului a fost reluată
Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară normal în acest moment. Instalaţia de ventilare din staţie a fost pornită pentru evacuarea cât mai rapidă a mirosului de fum”, au transmis reprezentanţii Metrorex.
Știrea inițială
În urma cu scurt timp la stația de metrou Piața Iancului se observa degajare de fum la nivelul peronului. Incediul s-a produs pe sensul înspre Piața Victoriei.
Echipajele ISUBIF au ajuns la caz și au procedat la evacuarea persoanelor aflate în stație, iar în acest moment se așteaptă oprirea circulaței garniturilor de metrou și deconectarea de la electricitate, pentru a permite salvatorilor să pătrunda în tunel.
Nu sunt persoane rănite. La caz acționează 3 autospeciale de stingere și o ambulantă SMURD.
Incendiul a fost stins. S-a manifestat la conductoare electrice aflate în tunel, la aproximativ 30 m de peron.
Știre în curs de actualizare.