Analiză Bloomberg: Recesiunea încă este probabilă în SUA și s-ar putea produce curând

Publicat: 03 10. 2023, 07:30

Economia Statelor Unite nu a scăpat încă de recesiune, iar un astfel de scenariu s-ar putea produce în curând, în contextul crizei politice care a generat actualul impas bugetar, al încetinirii activităților economice din cauza dobânzilor ridicate și pe fondul creșterii prețurilor la petrol pe plan mondial, arată o analiză a grupului Bloomberg.

”Atunci când toată lumea se așteaptă la o aterizare lină, pregătiți-vă de impact. Aceasta este lecția istoriei economice recente, iar, pentru Statele Unite, reprezintă acum o lecție incomodă. O vară în care inflația a avut tendință de scădere, în care au fost generate locuri de muncă și a crescut consumul a contribuit la creșterea încrederii, inclusiv în cadrul Rezervei Federale (Fed), că cea mai mare economie a lumii va evita recesiunea. Acordul de ultim moment pentru evitarea suspendării activităților guvernamentale a împins și mai mult acest risc spre viitor. Dar greva masivă din industria auto, reluarea plăților creditelor studențești și riscul unui blocaj instituțional care ar putea reveni după ce expiră bugetul temporar ar putea să cauzeze cu ușurință reducerea cu un procent a creșterii PIB-ului SUA în trimestrul al patrulea”, arată o analiză realizată de Divizia Economică a grupului media Bloomberg.

Aceste riscuri, cumulate cu alți factori – erodarea nivelului economiilor din pandemie, majorările dobânzii de referință și prețul mare al petrolului – ar putea avea efectul intrării economiei SUA în scădere chiar de anul acesta. Alți factori ar putea fi efectele generale ale politicii monetare rigide, limitarea creditării comerciale și grevele.

Experții Bloomberg observă că, în general, analiștii economici au dificultăți în anticiparea recesiunilor deoarece au un mod ”linear” de examinare a datelor și tendințelor.

”Optimiștii care anticipează o aterizare lină notează că bursele au avut un an bun, activitățile de producție încep să se relanseze, iar sectorul imobiliar prinde din nou viteză. Problema este că exact acestea sunt sectoarele care simt imediat impactul majorării dobânzilor de referință asupra vieții reale. Iar, în alte zone economice ale căror date sunt analizate când apar proiecții de recesiune, în principal piața muncii, efectele sunt mai tardive, de obicei între 18 și 24 de luni”, atrag agenția analiștii Bloomberg, estimând că impactul total al majorărilor de dobânzi dispuse de Fed în ultimii aproape doi ani vor fi resimțite abia spre sfârșitul acestui an și la începutul anului 2024.

Scăderea economică se observă în toate analizele

Există deja anumite semnale de alarmă privind situația economică a Statelor Unite. Biroul Național pentru Analize Economice (BNER) examinează indicatori precum veniturile, rata ocupațională, cheltuielile de consum și producția industrială. Divizia Economică a Bloomberg a constatat că, pe baza acestor date, ”există șanse ca, la un moment dat, anul viitor, Biroul Național pentru Analize Economice să declare că în Statele Unite a început recesiunea în ultimele luni ale anului 2023”. ”Pe scurt, dacă observăm indicatorii care contează cel mai mult pentru cei care decid dacă este recesiune în SUA – faptul că toți analiștii indică o anumită direcție – se observă deja o tendință de scădere”, concluzionează Bloomberg.

Citește și:

Banca Mondială: Activitățile economice încetinesc în estul Asiei, în contextul dificultăților din China și al tensiunilor geopolitice