Banca Mondială: Creșterea economică a României va fi, în 2018, de 5,1%, iar deficitul de 3,3%

Publicat: 08 05. 2018, 14:44

Potrivit BM, „măsurile fiscale adoptate în 2017 exercită presiuni asupra bugetului consolidat, în sensul adâncirii deficitului. „În absența unor corecții, deficitul fiscal este proiectat să atingă 3,3% din PIB în 2018, lucru care ar plasa România pe o traiectorie de revenire în procedura de deficit excesiv a UE”. Cu toate acestea, notează autorii analizei, „Guvernul a declarat că, la fel ca în 2017, ar fi gata să promoveze măsuri de ajustare dacă deficitul amenință plafonul de 3%”.

Dar acumularea presiunilor fiscale și a excesului în cererea internă „limitează spațiul de manevră pentru factorii de decizie”. Astfel că „autoritățile ar putea fi nevoite să ia măsuri corective de menținere a deficitului sub 3 procente din PIB în 2018 printr-o ajustare fiscală de calitate. Treptat, politica fiscală ar trebui să fie reechilibrată, iar stimularea consumului să se îndrepte spre mobilizarea de investiții, pentru a sprijini o convergență durabilă”, se mai arată în analiza citată.

Studiul mai arată că, în condițiile în care consumul privat a crescut puternic, ajutat de politicile fiscale expansioniste și de creșterea salariilor reale, susținută parțial de salariile minime, ar trebui să crească veniturile reale și să conducă la scăderi suplimentare în ceea ce privește incidența sărăciei.

„Continuarea creșterii consumului este așteptată să extindă deficitul de cont curent la 4,3% din PIB în 2018, iar inflația este preconizată să ajungă la un vârf de aproximativ 5% la mijlocul anului 2018, reflectând excesul de cerere internă și scăderea din efectul de bază al reducerilor fiscale”, arată autorii studiului.

„Întreprinderile de stat, previzibilitatea reglementărilor, precum și politicile de abordare a situației care arată mari discrepanțe sociale ar trebui să fie pe agenda priorităților Guvernului”, conchid experții Băncii Mondiale.