Cine repară autostrada Timișoara-Arad, unde asfaltul s-a surpat la mai puțin de 8 luni de la inaugurare. Când vor fi ridicate restricțiile

Cine repară autostrada Timișoara-Arad, unde asfaltul s-a surpat la mai puțin de 8 luni de la inaugurare. Când vor fi ridicate restricțiile
Publicat: 22/08/2012, 21:59
Actualizat: 08/07/2016, 04:06

Constructorii autostrăzii Timișoara-Arad (32,3 km)- asocierea formată din spaniolii de la FCC Construccion și italienii de la Astaldi – au asigurat, „în mod verbal”, reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) că până pe 30 septembrie nu numai că vor remedia denivelările apărute în ultima perioadă pe acest segment, ci și că vor termina lucrările nefinalizate încă.

La mai puțin de opt luni de la deschiderea circulației pe Timișoara-Arad – care este încă nefinalizată – asfaltul s-a surpat la îmbinările podețelor din cauza infiltrațiilor de apă.

Reparațiile vor fi făcute pe banii constructorilor, care nu vor fi penalizați.

Astfel că românii ar putea circula, de la începutul lunii octombrie, cu o viteză maximă de 130 de km la oră pe autostrada Timișoara-Arad.

„Reparațiile (la autostrada Timișoara-Arad – n.red.) vor fi executate de către constructori, pe banii lor. Pe 30 septembrie ar trebui să se ridice restricțiile de viteză și să putem circula cu 130 de km la oră. Data de 30 septembrie este termenul înaintat, în mod verbal, de către constructori – asocierea JV FCC Construccion SA Astaldi SPA București – ca termen pentru recepția la terminarea lucrărilor. Așteptăm să primim acest angajament și oficial, în scris. Este nevoie de accelerarea lucrărilor”, au declarat pentru gândul reprezentanți ai Regionalei Timișoara a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).

Până atunci însă, pe două porțiuni de câte 150 de metri, poliția rutieră și CNADNR au stabilit introducerea unor restricții de viteză de 80 km la oră, după ce asfaltul s-a surpat.

„Restricția de 80 de km la oră este instituită de circa o săptămână, la km 509 și la km 519, unde au apărut probleme în asfalt. Restricțiile de viteză au fost instituite de poliție, în urma discuțiilor cu CNADNR », au declarat reprezentanții regionalei Timișoara a Companiei de Autostrăzi.

Înainte de recepția la terminarea lucrărilor, constructorii mai au de finalizat lucrările la nodul rutier de la Giarmata, gardul de pe marginea părții carosabile și pasajele.

Reprezentanții regionalei Companiei de Autostrăzi au precizat că la doi ani după recepția la terminarea lucrărilor se va face recepția finală a lucrărilor. Termenul de doi ani reprezintă garanția pentru tronsonul de autostradă Timișoara-Arad. În această perioadă, eventualele reparații necesare vor fi suportate din banii constructorilor, urmaând ca după perioada de grație reperațiile să fie suportate de Compania de Autostrăzi.

Conducerea Biroului de Poliție Autostrăzi Vest a anunțat marți că restricția de viteză a fost impusă la kilometrul 509+250 și kilometrul 519+350, pe distanțe de câte 150 de metri, aici fiind permis să se circule cu cel mult 80 de kilometri la oră, potrivit Medafax.

„Au apărut probleme la îmbinările părții carosabile cu platformele a două podețe, fapt pentru care am solicitat ca în zonă să fie amplasate indicatoare de limitare a vitezei până la remedierea problemelor. Pentru remediere, circulația va fi deviată pe o singură cale de mers, întrucât șanțurile din asfalt sunt pe toată lățimea drumului”, a declarat șeful Biroului de Poliție Autostrăzi Vest, aflat în localitatea arădeană Vinga, subcomisar Teodor Tudur.

Reprezentanții Regionalei Timișoara a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale afirmă că asfaltul s-a surpat la îmbinările podețelor din cauza infiltrațiilor de apă, pentru că autostrada nu a fost finalizată și nu există încă pe toată lungimea drumului șanțuri laterale de scurgere.

Antreprenorilor li s-a cerut ca problemele să fie rezolvate cel târziu până la finalul lunii septembrie, timp în care restricțiile vor fi menținute.

Investiția pentru lucrările pentru tronsonul Timișoara-Arad este de 194 de milioane de euro.

Tronsonul Timișoara-Arad a fost dat în exploatare în decembrie 2011, iar data pentru finalizarea lucrărilor a fost amânată de mai multe ori.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Neatenția care îi lasă pe șoferi fără bani. Amenda este uriașă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York