Cosmote România a avut în primul semestru venituri de 231,1 milioane de euro. Cu cât a crescut profitul companiei

Publicat: 09 08. 2012, 11:44
Actualizat: 22 03. 2019, 07:44

Veniturile Cosmote România au crescut cu 4,4% în primul semestru, la 231,1 milioane euro, iar profitul EBITDA a avansat cu 35,8%, la 55 milioane euro, potrivit unui comunicat transmis joi de grupul elen OTE, informează Mediafax.

Cosmote România a avut venituri de 221,3 milioane euro în prima jumătate a anului trecut și un profit EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare) de 40,5 milioane euro.

„În pofida climatului economic dificil și a scăderii tarifelor de interconectare, în primul semestru din 2012 Cosmote România a continuat creșterea cotei de piață, reușind să își îmbunătățească performanța financiară pentru toți indicatorii principali: EBITDA, venituri și ARPU (venitul mediu per utilizator, n.r.)”, se arată într-un comunicat al Cosmote România.

Numărul clienților companiei s-a menținut la 6,4 milioane la jumătatea acestui an, dintre care 23,6% reprezintă abonați, iar restul utilizatori pe bază de cartele preplătite.

Numărul clienților business a avansat cu 32% față de jumătatea anului trecut, iar numărul utilizatorilor serviciilor 3G s-a dublat, precizează compania elenă.

„Cosmote România și-a continuat parcursul pozitiv și în prima jumătate a acestui an, în pofida competiției strânse, a scăderii tarifelor de interconectare, a mediului economic imprevizibil și a investițiilor în rețeaua broadband și în serviciile de date (…) Creșterea puternică și susținută a segmentului corporate consolidează poziția Cosmote pe piață. (…) Volumul de telefoane inteligente vândute a crescut cu 150% în primul semestru din 2012, comparativ cu aceeași perioadă din 2011”, a declarat într-un comunicat Konstantinos Apostolou, director executiv financiar al Cosmote România.

ARPU pentru primul semestru al anului a crescut cu 4% comparativ cu aceeași perioadă din 2011.

În trimestrul al doilea, veniturile companiei au scăzut ușor, de la 114 milioane euro la 113,8 milioane euro, în timp ce profitul EBITDA a avansat cu 28,8%, de la 22,6 miliaone euro la 29,1 milioane euro.

Veniturile din servicii au coborât cu 3% în această perioadă, în urma reducerii tarifelor de interconectare.

Cosmote, al treilea operator de pe piața românească după numărul clienților, estimează că are o cotă de piață de 25%.