Cu cât se estimează că vor crește anul acesta veniturile Transelectrica

Publicat: 04 03. 2013, 12:26
Actualizat: 27 03. 2019, 12:49

Transelectrica (TEL) estimează pentru acest an venituri totale în creștere cu aproape 2%, la 2,859 miliarde lei (656,3 milioane euro), iar până în 2015 încasările ar urma să urce la 3,048 miliarde lei (700 milioane euro), potrivit bugetului avizat joi de Consiliul de Supraveghere al companiei, informează Mediafax.

Veniturile sunt estimate la 2,953 miliarde lei (677,7 milioane euro) în 2014, pentru ca un an mai târziu să ajungă la 3,048 miliarde lei (700 milioane euro), se arată într-un comunicat transmis, luni, de Transelectrica Bursei de Valori București (BVB).

Cheltuielile ar urma să înregistreze o dinamică apropiată de cea a veniturilor și să atingă 2,815 miliarde lei (646,1 milioane euro) în acest an, iar în următorii doi ani sunt proiectate la 2,906 miliarde lei (667 milioane euro) și, respectiv, la 2,998 miliarde lei (688,2 milioane euro).

Potrivit rezultatelor financiare preliminare pentru anul trecut de companie, Transelectrica a înregistrat venituri de 2,805 miliarde lei (629,5 milioane euro), în scădere cu 13,7%, și cheltuieli de 2,762 miliarde lei (620 milioane euro), cu 11% sub cele din 2011.

Profitul brut estimat pentru acest an este de 44,6 milioane lei (10,2 milioane euro), valoare cu aproape 5% peste câștigul brut de anul trecut, de 42,5 milioane lei. În următorii doi ani, profitul brut ar urma să avanseze la 46,8 milioane lei (10,7 milioane euro) și, respectiv, la 50,2 milioane lei (11,5 milioane euro).

Pentru acest an, compania a programat investiții de 420 milioane lei (96,4 milioane euro). Sumele prevăzute pentru investiții vor fi semnificativ mai mari anul viitor (763,1 milioane lei -175,1 milioane euro), dar și în 2015 (748,2 milioane lei – 171,7 milioane euro), potrivit unui material prezentat acționarilor Transelectrica pentru AGA, convocată în data de 1 aprilie.

Mai mult de jumătate din investițiile pentru acest an sunt asigurate din surse proprii (351 milioane lei), diferența fiind acoperită din credite bancare (105 milioane lei) și alte surse (160 milioane lei). Pentru următorii doi ani, sursele companiei pentru finanțarea investițiilor sunt estimate la 381,3 milioane lei și, respectiv, la 387,3 milioane lei. Creditele bancare pentru investiții sunt progonozate pentru următorii doi ani la 426 milioane lei și, respectiv, la 498,7 milioane lei.

Totalul cheltuielilor pentru investiții, care include și rambursările la creditele pentru investiții, este estimat pentru acest an la 616 milioane lei (141,3 milioane euro). Pentru anul viitor aceste cheltuieli sunt prognozate să urce semnificativ, la 952,4 milioane lei (218,6 milioane euro), pentru ca în 2015 să ajungă la 981,1 milioane lei (225,2 milioane euro).

Aceste cheltuieli includ investițiile noi, investițiile în desfășurare, rambursările de credite și alte costuri legate de investiții.

Creșterea semnificativă a costurilor este explicată de companie prin începerea unor investiții noi, costurile urmând să urce în 2014 la 573,4 milioane lei (131,6 milioane euro), iar în 2015 să cumuleze 599,2 milioane lei (137,5 milioane euro). Pentru acest an, cheltuielile pentru noile investiții sunt estimate la aproape 133 milioane lei (30,5 milioane euro).

„În anul 2013 urmează a fi actualizat Planul de Perspectivă a RET (Rețelei Electrice de Transport – n.r.) pentru perioada 2012 – 2016 și, orientativ, până în 2021, cu proiecțiile financiare suport pentru acesta, drept urmare, estimările făcute pentru anii 2014 și 2015 vor putea suferi modificări în cursul anului 2013”, se menționează în materialul pentru AGA.

Principalele obiective pentru investițiile aferente infrastructurii rețelei electrice de transport sunt în acest an modernizarea „nodurilor vitale (…) a căror prioritizare s-a făcut pe baza unei analize multicriteriale”, dezvoltarea rețelei de linii electrice aeriene de înaltă tensiune, pentru asigurarea continuității și siguranței în alimentarea consumatorilor (realizarea inelului de 400 kV al României).

Investițiile vizează, totodată, întărirea rețelei pentru integrarea în sistemul energetic național a noilor surse regenerabile (în principal parcuri eoliene), precum și dezvoltarea capacității de interconexiune a rețelei cu sistemele vecine.

Pentru aceste obiective, investițiile sunt estimate pentru acest an la aproape 283 milioane lei (65 milioane euro).

Compania este controlată de Ministerul Economiei, care deține 58,69% din acțiuni, alți acționari importanți fiind Fondul Proprietatea (13,5%) și SIF Oltenia (6,3%), potrivit celor mai recente informații.

În prima parte a ședinței bursiere de luni, acțiunile Transelectrica erau în creștere cu 0,64%, la 14,09 lei. La această cotație, capitalizarea bursieră este de 1,032 miliarde lei (237 milioane euro).

(Valoarea în euro a indicatorilor financiari din buget a fost calculată la cursul de referință anunțat vineri de Banca Națională a României, de 4,3573 lei/euro)