Prima pagină » Economic » Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. Cine a a fost numit administrator judiciar

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. Cine a a fost numit administrator judiciar

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. Cine a a fost numit administrator judiciar

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. Termenul 2 august 2024 a fost stabilit ca ziua pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, urmând ca pe 27 august 2024 să aibă loc prima şedinţă a adunării creditorilor.

Damen Olanda a cerut pe 29 mai falimentul șantierului naval Damen Mangalia, la care are 49% din acțiuni, potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al instanțelor. Statul Român deține restul pâna la 100%. Angajații au fost trimiși în șomaj tehnic de la 1 iunie. Olandezii au cerut deja în toamna 2023 la Curtea Internațională de Arbitraj de la Viena rezilierea acordului de asociere din 2018 prin care statul român devenea acționar majoritar al companiei Damen Shipyards Mangalia SA.

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar”, anunţă casa de insolvenţă.

Principalele termene dispuse de instanţă în acest dosar sunt:

  • 2 august 2024: înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului
  • 22 august 2024: termenul de verificare a creanţelor, de întocmire si publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe
  • 27 august 2024, ora 12: data primei şedinţe a adunării creditorilor

Rolul administratorului judiciar, conform mandatului legal, este acela de a găsi soluţiile optime pentru redresarea companiei. Primul pas din procedura de insolvenţă va fi înţelegerea businessului şi a părţilor care fragilizează performanţa companiei, definirea strategiei de redresare şi planul pentru realizarea acesteia.

Damen Shipyards Mangalia este o societate de tip Joint Venture creată de Damen şi Guvernul României, în care Damen este responsabil de managementul operaţional al şantierului.

Şantierul a fost cunoscut iniţial sub numele de Şantierul Naval 2 Mai Mangalia şi a început să construiască nave noi în 1976. În 1997, Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A. a preluat controlul şantierului şi şi-a schimbat focalizarea către construirea de nave mari de containere, vrachiere şi cisterne. La sfârşitul anului 2017 Damen a achiziţionat acţionariatul Daewoo şi în vara lui 2018 a preluat controlul operaţional.

Citiți și: Damen Olanda a cerut FALIMENTUL Damen Mangalia în instanță. Angajații sunt trimiși în șomaj tehnic în iunie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Un lider liberal nu exclude o colaborare a PNL cu AUR în opoziție. Acesta admite că unii liberali ar putea trece la PSD
Mediafax
Cutremur la Prefectura Capitalei! Șeful instituției demisionează după numirea lui Marian Neacșu
Click
Rețeta de Halloween a Nataliei Guberna. Cum prepară rapid plăcinta cu dovleac și ingredientul „misterios”: „Din belșug!”
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Cancan.ro
Triunghiul amoros e istorie pentru senatoarea POT. Cum am surprins-o pe Valentina Aldea
Ce se întâmplă doctore
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia va prelua tehnologiile de la Renault, dar nu pe toate. Ce nu vom vedea niciodată pe mașinile românești?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cum intenționează Uniunea Europeană să protejeze Arctica de exploatarea resurselor energetice?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc