De ce ar putea ocoli investitorii Europa de Est, în ciuda forței de muncă ieftine

Publicat: 21 04. 2017, 18:36

Salariile medii nominale au crescut cu 10,7% în Ungaria, în luna februarie, comparativ cu anul trecut, aceasta fiind cea mai mare creștere din ultimii nouă ani. În Polonia, salariile au crescut cu 5,2%, cea mai mare creștere din luna iunie 2016.

În timp ce economiile țărilor membre UE din fostul bloc comunist au crescut mai rapid decât economiile din zona euro, iar șomajul din multe țări a ajuns la un nivel scăzut record, salariile nu au ajuns la nivelul celor din alte state.

Acum, cererile pentru salarii mai mari implică riscul de eroziune a creșterii din acele regiuni bazate pe modelul forței de muncă ieftină, care a ajutat la atragerea capitalului străin, inclusiv fabrici operate de producătorii de mașini ca Volkswagen AG, Kia Motors Corp, dar și General Electric.

„Creșterea reală a salariilor va depăși creșterea productivității. Consecința este că mărirea salariilor va începe să erodeze marjele de profit ale firmelor”, a declarat William Jackson, economist al Capital Economics Ltd., din Londra.