Deprecierea leului va duce la scumpiri urmate de scăderea consumului. Ce alte efecte negative anticipează oamenii de afaceri din România

Publicat: 06 07. 2012, 18:34
Actualizat: 06 02. 2019, 16:22

Deprecierea leului în raport cu principalele valute va scumpi produsele importate, printre care alimentele și hainele, și va crește prețul excursiilor în străinătate, ceea ce implică o scădere a consumului și poate avea ca efect noi reduceri de personal în firme, scrie Mediafax.

Indiferent dacă firmele pe care le dețin sunt exportatoare, și câștigă din deprecierea leului, sau sunt active pe piața internă, și pierd din cauza scăderii monedei naționale, oamenii de afaceri spun că populația este cea care va avea cel mai mult de suferit.

De la începutul anului, leul a scăzut cu 4,5% în raport cu euro, o treime din pierdere fiind înregistrată în ultima săptămână, pe fondul tensiunilor de pe scena politică românească. Dacă la finalul anului trecut, euro era cotat la 4,3197 lei, în ședința de vineri rata de referință anunțată de BNR a fost de 4,5142 lei/euro, atingând un nou maxim istoric.

„Impactul devalorizării leului în raport cu euro și dolar va fi unul imediat și negativ asupra populației. Efectul va fi de reducere a consumului. Mulți au rate în euro, sau chirii, care cresc, iar banii care le rămân sunt tot mai puțini”, a declarat agenției Mediafax omul de afaceri de origine libaneză Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari hotelieri din România, cu șase hoteluri pe litoral și două în București. Murad mai deține lanțul de restaurante Spring Time, producătorul de pateuri Mandy și activează și pe piața imobiliară.

El spune că turismul intern poate câștiga, pentru că excursiile în străinătate devin mai scumpe, iar o parte dintre românii care vroiau să plece vor alege să își facă vacanțele în țară.

„Cel mai mult vor suferi importurile, vor fi creșteri de preț la produsele importate, dar cel mai important este efectul psihologic asupra oamenilor, care sunt în așteptare și renunță la o parte din cheltuieli. Oamenii politici trebuie să înțeleagă că mai sunt și alte priorități în această țară. Sper ca această situație să nu dureze, pentru că dacă va continua va avea un efect major asupra economiei”, a spus Murad.

Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, cu afaceri în agricultură, alimentație și industria chimică, spune că pentru companiile lui efectul deprecierii leului este unul pozitiv.

„Pe mine, ca exportator, cursul din aceste zile mă ajută. Pentru economia românească nu este o treabă atât de rea”, a afirmat el.

Niculae estimează că în fiecare an exportă de 7-800 milioane de dolari.

Dragoș Anastasiu, care deține grupul Eurolines, cu afaceri în turism și transporturi de persoane, afirmă că turismul extern devine din ce în ce mai scump și mai greu accesibil pentru români. Totodată, și biletele de autocar și avion devin mai scumpe.

„Pentru noi, ca firmă, nu are impact major această devalorizare, dar cetățeanul pierde. Dar cel mai grav este că semnalul pe care îl transmitem, de volatilitate și impredictibilitate, este catastrofal pentru investitorii străini”, a spus Anastasiu.

Și proprietarul Mobexpert, Dan Șucu, spune că grupul pe care îl conduce nu pierde imediat, populația fiind prima care va suferi.

„Orice fel de devalorizare conduce imediat la scăderea nivelului de trai. Noi suntem balansați în ceea ce privește piața internă și importurile, dar influența va fi asupra clientului. Este posibil ca în timp, însă, să scadă și vânzările”, crede Șucu.

Acesta a arătat că aproape toate materiile prime și semifabricatele din industria mobilei sunt exprimate în euro, la cursul zilei.

„Cu toții vedem cel mult o stabilizare a pieței în următoarele luni și încercăm să ne menținem cota, iar acest lucru îl putem face doar prin micșorarea costurilor. Atât timp cât TVA este de 24%, există doar perspectiva ca totul să meargă și mai rău”, a spus Șucu.

Toate produsele importate se vor scumpi direct proporțional cu deprecierea leului, spune, la rândul său, Cristian Dărmănescu, directorul general al importatorului de alimente Alfredo Foods.

„Se vor scumpi în interval de o lună-două. Cel mai mult se vor simți în hypermarketuri și supermarketuri, unde o scumpire de 5% are un impact imediat. Din punctul meu de vedere, ca să nu se scumpească alimentele ar trebui să nu mai avem TVA aberant de 24%”, a adăugat el.

Leul a fost relativ stabil în primele două luni ale anului, însă apoi a început să se deprecieze în raport cu euro, ca urmare a temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro, iar apoi influențat de tensiunile politice din România.

În mandatul Guvernului Ungureanu leul a scăzut cu 1,4%, iar de la începutul lunii mai, când USL a preluat puterea și Victor Ponta a devenit premier, moneda națională s-a depreciat cu 2,5% în raport cu euro.

La începutul lunii mai, cursul a urcat peste pragul de 4,4 lei/euro și nu a mai revenit sub acest nivel. În ultima săptămână scăderea leului s-a accelerat, odată cu intensificarea aversiunii la risc a investitorilor pe fondul tensiunilor politice dintre USL și PDL, care au culminat cu propunerea de suspendare a președintelui Traian Băsescu.

Astfel, în această săptămână pe piața interbancară leul s-a depreciat cu peste 2% și vineri a depășit precedentul record atins pe piață, de 4,5 lei. Cotația a urcat vineri până la un maxim istoric de 4,54 lei/euro în piața interbancară, investitorii fiind în așteptarea votului din Parlament pentru suspendarea președintelui Băsescu.