Directorul JP Morgan, responsabil pentru o pierdere de 2 MILIARDE DE DOLARI, și-a dat DEMISIA

Directorul JP Morgan, responsabil pentru o pierdere de 2 MILIARDE DE DOLARI, și-a dat DEMISIA
Publicat: 14/05/2012, 18:37
Actualizat: 15/05/2012, 01:07

Ina Drew, directorul din cadrul JP Morgan Chase & Co. care a condus divizia băncii responsabilă pentru pierderea a două miliarde de dolari pe bursă, a anunțat că se va retrage din funcție, scrie LA Times.

Drew, CIO al companiei (șeful de investiții), va păsări compania după mai bine de 30 de ani. O sursă apropiată lui Drew a declarat că aceasta s-a gândit de mai multe ori să demisioneze, iar săptămâna aceasta decizia ei ar putea fi acceptată de conducerea JP Morgan.

„Ina Drew a fost o parteneră extraordinară a companiei noastre, de-a lungul multor ani. Contribuția ei nu ar trebui umbrită de pierderile recente. JP Morgan rămâne o bancă foarte puternică și bine capitalizată”, a declarat directorul JP Morgan, Jamie Dimon.

În ciuda anunțului, JP Morgan a continuat să scadă pe bursă. La începutul sesiunii de luni, acțiunile au scăzut cu 2%, ajungând la 36,12 dolari. Vineri, banca s-a prăbușit cu 9%, după ce a anunțat pierderea de două miliarde de dolari din ziua precedentă.

Drew va fi înlocuită de Matt Zames, în prezent director adjunct al unei alte divizii din cadrul JP Morgan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Ce salariu are o farmacistă de la Dr. Max sau Catena, acum, în 2024. De...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Omagiu adus lui Bernard Hill de membrii distribuţiei "Stăpânul Inelelor"
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Taxă trecută în lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii care vor plăti de 5 ori...
Mare schimbare pentru pensionari. Vor scăpa de o corvoadă
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Se împlinesc 25 ani de la vizita celui mai îndrăgit Papă la Bucureşti. Momentul a...