Managerul Fondului Proprietatea: România poate ajunge între liderii creșterii economice în UE. Ce risc politic vede însă Greg Konieczny

Publicat: 21 01. 2013, 13:27
Actualizat: 25 03. 2016, 14:38

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, este de părere că economia României va crește cu mai mult de 1% în acest an, în timp ce leul ar trebui să se întărească în fața euro.

„Dacă fundamentele solide ale României sunt cuplate cu dorința Guvernului de a pune în aplicare reformele, credem că țara are potențialul de a ajunge printre liderii creșterii economice în Uniunea Europeană”, a declarat într-un comunicat Greg Konieczny.

Pe de altă parte, reprezentantul Franklin Templeton este de părere că, din punct de vedere politic, singurul risc pe care îl vede este sprijinul parlamentar impresionant pe care îl are Guvernul, ceea ce ar putea reduce presiunea asupra acestuia pentru aplicarea implementarea unor reforme necesare.

El spune că din păcate, starea generală de spirit în rândul publicului cu privire la economie este încă negativă, în ciuda redresării începute în 2011 și care a continuat în 2012.

„Cifrele arată în mod clar că situația macroeconomică a țării este foarte solidă. România are o datorie publică scăzută (33,3% din PIB), comparativ cu Republica Cehă (41,2%), Polonia (56,3%) sau Ungaria (80,6%), și mult sub media UE de 82,5%. Țara are, de asemenea, rezerve valutare substanțiale și a reușit să mențină sub control deficitul bugetar și deficitul de cont curent”, a mai arătat managerul Fondului Proprietatea.

În opinia lui, România are un avantaj față de țările similare din regiune datorită nivelurilor de impozitare relativ scăzute.

„Luând în considerare aceste date, ne așteptăm să vedem o schimbare pozitivă în evoluția economică a țării în următoarele 12 luni. În ultimii doi ani economia a fost impulsionată în principal de exporturi -deși creșterea în acest domeniu a încetinit în 2012, din cauza problemelor din Zona Euro – și de producția industrială. Totuși, acești factori nu mai pot susține economia în 2013 și ar trebui să fie înlocuiți de consumul intern și de investiții”, mai menționează Konieczny.

El crede că investițiile ar trebui să fie alimentate de o mai mare absorbție a fondurilor UE, „pe măsură ce tot mai multe licitații publice pentru construcția autostrăzilor și a căilor ferate sunt finalizate cu succes, în conformitate cu standardele UE”.