Finanţare de 2,25 miliarde lei pentru investiţiile majore în INDUSTRIILE cu TRADIȚIE în România

Finanţare de 2,25 miliarde lei pentru investiţiile majore în INDUSTRIILE cu TRADIȚIE în România
Publicat: 28/03/2024, 15:08
Actualizat: 28/03/2024, 15:11
Guvernul României a aprobat, joi, la propunerea Ministerului Finanțelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanțarea nerambursabilă pentru investiții cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, scopul demarării schemei este să stimuleze creșterea economică prin sprijinirea investițiilor în tehnologii noi și sustenabile și, totodată, să încurajeze dezvoltarea antreprenorială. De asemenea, impactul social al schemei este unul important pe termen lung, având în vedere că proiectele finanțate prin schema de ajutor de stat vor duce la dezvoltarea activităţilor economice ale întreprinderilor situate în regiunile mai puțin dezvoltate, utilizarea produselor şi serviciilor oferite de furnizorii locali.

Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Acordurile de finanțare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.

După ce la data de 31 decembrie a expirat valabilitatea celor două scheme de ajutor de stat instituite în baza regulamentului regional, mediul de afaceri a exprimat în mai multe rânduri necesitatea aplicării în continuare a schemelor de ajutor de stat care finanţează active. Tocmai de aceea am venit cu această propunere, pentru a susține acele proiecte de investiţii de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoare de activitate de vârf, care pot constitui o sursă a unui transfer de tehnologie semnificativ. Mizăm că prin această alocare de 2,25 miliarde lei, antreprenorii locali devin catalizatori ai dezvoltării regionale. În același timp, inovația devine monedă de schimb, fiind un impuls pentru revitalizarea industriilor tradiționale, prin integrarea tehnologiilor noi și sustenabile. Mai mult, este o metodă prin care atragem investiții străine și contribuim la balanţa import/export a României, mare parte din producţia realizată în urma acestor investiţii fiind destinată exportului, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Pot fi beneficiarii ajutorului de stat, întreprinderile care îndeplinesc următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

  • Să fie înregistrate potrivit Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Să realizeze o investiţie iniţială în România, în maximum 3 ani de la data demarării acesteia, în unul dintre sectoarele eligibile prevăzute de schema de ajutor de stat în anexa nr.1;
  • Să nu intre în categoria „întreprinderilor în dificultate”;
  • Să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii și să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat;
  • Să nu beneficieze de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;
  • Să nu efectueze o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială.

Suplimentar, pentru întreprinderile cu cel puţin un exerciţiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate și capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Totodată, pentru a fi eligibili, în plus față de criteriile generale, întreprinderile nou-înființate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei și să nu aibă acționari care dețin sau au deținut în România în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu același obiect de activitate pentru care solicită finanțare.
Criteriile de eligibilitate cumulative pentru investiții sunt: să fie considerate investiții inițiale (unitate nouă/extindere/diversificare/schimbare fundamentală) sau investiții inițiale care creează o nouă activitate economică (unitate nouă/diversificare în cazul județului Ilfov); să aibă o valoare totală, fără TVA, a costurilor eligibile asociate investiției inițiale, de minimum 50 milioane lei; să își demonstreze eficiența economică și viabilitatea pe perioada implementării investiției și 5 ani de la data finalizării acesteia; să îndeplinească condiția referitoare la efectul stimulativ; să îndeplinească indicatorii cantitativi și calitativi prevăzuți de schemă; să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie.
Înregistrarea cererilor de acord pentru finanțare se realizează în sesiuni anuale anunțate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.
Cererile de acord pentru finanțare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat și se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanțare se finalizează cu acord pentru finanțare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile și criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parțială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanțare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcții, achiziție de echipamente și active necorporale, iar activele aferente investiției trebuie să fie noi.

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Finanțelor propune o nouă SCHEMĂ de ajutor de stat de 2,25 miliarde de lei. Marcel Boloș: „Vrem să atragem investiții de anvergură”

Marcel Ciolacu: ”19 proiecte de investiții în valoare de 6,4 miliarde de lei au fost aprobate săptămâna aceasta”

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Decizie istorică la Muzeul Louvre! Tabloul ”Mona Lisa” ar putea fi mutat
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum a revoluționat Eddie Van Halen muzica rock? Unul dintre cei mai mari chitariști din...