Ministrul Finanțelor explică: Subiectul împrumuturilor este exagerat, o țară cu deficit trebuie să se împrumute

Publicat: 28 01. 2020, 19:07

„Mi se pare un subiect exagerat pentru că o țară ca România, care are deficit bugetar, trebuie să se împrumute. Ca să clarificăm niște lucruri (…), pentru că nu am putut să vorbesc până acum despre emisiunile de obligațiuni din 21 ianuarie pe piețele internaționale. Da, ne-am împrumutat pe piețele internaționale și astăzi pot să vorbesc despre acest împrumut, la 12 și la 30 de ani, am împrumutat 3 miliarde de euro. Partea bună este că la 12 ani ne-am împrumutat la cel mai redus cost din istorie pe piețele internaționale, la 2%, și la 30 de ani ne-am împrumutat cu 1,65 procente mai ieftin decât ce s-a împrumutat guvernul anul trecut. Asta înseamnă economii la buget doar din aceste două emisiuni împreună, și informația este deja la comisia economică de la Senat, de 22 milioane de euro. Am împrumutat mai ieftin față de ce se împrumuta până acum”, a spus marți, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Finanțelor Florin Cîțu.

Ministrul a precizat că guvernele PSD s-au împrumutat în ultimii trei ani cu aproape 230 de miliarde de lei, din care 132 de miliarde de lei de pe piața internă. Florin Cîțu a spus că problema nu erau împrumuturile propriu-zise, ci dobânzile la care erau contractate acestea.

„În fiecare an se împrumuta de pe piața internă și am cifrele: 41 de miliarde de lei s-a împrumutat în 2017, 48 de miliarde în 2018 și până am venit eu la minister în noiembrie, s-a împrumutat 43 de miliarde de lei, de pe piața internă. Astea au fost împrumuturile făcute de PSD în ultimii trei ani de zile. Dar a mers și pe piețele internaționale, PSD, în ultimii trei ani de zile. S-au împrumutat în euro, în 2017, 2,75 de miliarde, în 2018 s-a împrumutat în euro 2 miliarde și în dolari 1,2 miliarde, iar anul trecut s-a împrumutat 5 miliarde de euro pe piețe internaționale. Problema nu a fost că s-a împrumutat și eu am tot discutat despre aceste împrumuturi în ultimii ani, nu faptul că s-a împrumutat, faptul că se împrumuta la dobânzi în creștere, de la un an la altul. Acum, de ce a trebuit să împrumute PSD sumele acestea, 230 de miliarde aproape în ultimii trei ani de zile. Pentru că a crescut deficitul în fiecare an”, a precizat Cîțu, care a arătat că deficitul bugetar la 10 luni a crescut constant în ultimii trei ani de la 1 miliard de lei în 2016 la 29 de miliarde de lei în 2019.

Ministrul Finanțelor a mai precizat că atunci când PSD a preluat guvernarea, dobânzile erau foarte mici, sub un procent pe termen scurt și puțin peste două procente pe termen lung. Florin Cîțu a arătat că atunci când bugetul este construit pe deficit, este nevoie de împrumuturi pentru finanțarea cheltuielilor.

„Au ajuns cu dobânzile la 5%. Noi ne împrumutăm, începând din noiembrie, de când am preluat această guvernare, în fiecare lună mai ieftin. Iar fiecare împrumut pe care l-am făcut pe piețe a fost mai ieftin. Anul trecut au fost economii de aproape 600 de milioane de lei la buget la dobânzi, poate puțin mai mari, iar de la începutul anului fiecare împrumut pe care l-am luat a fost mai ieftin decât ce era piața la momentul respectiv, deci reușim să ne împrumutăm în timp real mai ieftin decât piața și mai ieftin decât am împrumutat în decembrie”, a spus Cîțu.

Asta este o dovadă a faptului că investitorii au încredere în România, a mai spus Florin Cîțu, care a notat că este de țintit un echilibru bugetar dacă se dorește reducerea datoriei publice.