Prima pagină » Economic » NAȘII TARABELOR, anchetă Știrile ProTV. Cum își împart teritoriul marii importatori de legume și fructe. VIDEO

NAȘII TARABELOR, anchetă Știrile ProTV. Cum își împart teritoriul marii importatori de legume și fructe. VIDEO

Grupările isi disputa supremația.

Lupte în miezul zilei, încăierări cu pumni, picioare și bâte. Pe scurt, astfel poate fi descrisă metoda prin care își împart teritoriul marii importatori de legume și fructe, iar miza sunt sute de milioane de euro care nu mai ajung la stat, ci se duc în conturile unor filiere evazioniste.

Grupările își dispută supremația, iar autoritățile se lamentează că sunt covârșite numeric, se arată într-o anchetă a Știrilor ProTV din cadrul Campaniei „Nașii Tarabelor”. Campania și-a propus să facă o serie de dezvăluiri despre marii jucători dintr-un domeniu în care evaziunea fiscală totală este estimată la 2 miliarde de euro pe an.

În cel mai mare depozit de legume și fructe din România, lupta pentru teritoriu dusă între grupări de afaceriști-importatori, originari din Turcia, este una dură. Astfel de indivizi care dețin controlul pe piața legumelor și fructelor se află în atenția organelor de control din România, însă își văd liniștiți de afaceri.

Fostul șef al Poliției Române, avocatul Pavel Abraham, îl reprezintă pe turcul Gimy în fața anchetatorilor. Gimy este acuzat că, prin intermediul a 11 firme cu administratori turci și macedoneni, ar fi prejudiciat statul cu 5 milioane de euro. De când a intrat în vizorul politiștilor, afaceristul turc nu mai este de găsit.

Lui Gimy i se impută că ar fi omis să înregistreze în evidențele contabile anumite activități comerciale pentru care s-ar fi sustras de la plata taxelor și impozitelor către stat. Mai exact, el nu ar fi trecut în contabilitate toate activitățile comerciale desfășurate.

Acuzatul Gimy are toate șansele să fie exonerat de vină: importurile au fost pe firmele altor persoane.

„N-au putut și nu vor putea niciodata, după părerea mea, să probeze o legătura între cei în cauză”, consideră Pavel Abraham.

Schema de fraudare a statului folosită de evazioniști este deja clasică. Înființează la diverse adrese firme fantomă prin care introduc marfă în țară. Au la dispoziție 55 de zile să-și plătească dările către stat. În tot acest timp introduc în țară sute de tiruri, după care dispar. Autoritățile îi căuta după expirarea acestui termen. Dacă s-ar dori prinderea lor s-ar putea, pentru că Garda Financiară are pârghii pentru a depista din timp frauda, se arată în ancheta Știrilor ProTV. Când TIR-ul cu legume intră în România, este sigilat de comisarii Gărzii, la punctul de frontieră.

Pavel Abraham consideră că există un „mecanism de complicități între cei care sunt controlați și cei care controlează”.

Conform legii, marfa poate fi desigilată și într-o parcare din câmp, dacă importatorul cere acest lucru. El invocă aglomerația mare la depozit, iar comisarii gărzii sunt mulțumiți că într-o parcare mare se pot aduna șoferii de la mai multe societăți importatoare. Munca verificatorilor este ușurată, nu mai aleargă prin tot județul. Dacă s-ar dori, importurile făcute pe firma-fantomă ar fi ușor de depistat.

O firma cu activitate zero la sediul declarat poate fi dată în consemn la frontieră încă de la prima încărcătura desigilată. Astfel nu mai poate importa alte mărfuri. În plus, Legea Fiscală spune ca: „se pot pune măsuri asiguratorii, adică sechestru pe marfa din TIR-uri, dacă există pericolul ca debitorul să își ascundă patrimoniul”. Nu s-ar mai ajunge la importuri de sute de camioane, ca după aceea, autoritățile să se întrebe unde sunt responsabilii.

Politiștii de la Investigarea Fraudelor spun că după desigilare, făptașii sunt mai greu de depistat.

„Nașii” importurilor par însă prinși în aceeași horă cu cei care îi controlează. Dovadă stau zecile de procese penale în toată țara, în care angajați ai Gărzii Financiare, de la Vama sau Poliție, apar ca inculpați. Ei își văd de treabă în sistem, nimeni nu le verifică averile. Parcările Comisariatelor Gărzii sunt pline de mașini de lux, în ciuda salariilor modeste pe care le au comisarii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Știința statului jos: ce funcții ale scaunului chiar contează pentru spate și concentrare (P)