Prețul aurului ar putea reveni ușor în 2014, după doi ani de scăderea puternică

Publicat: 10 12. 2013, 12:08
Actualizat: 07 02. 2016, 10:20

Prețul aurului ar putea reveni ușor anul următor, în linie cu redresarea economiei mondiale, după ce s-a prăbușit de la nivelul record de 1.900 de dolari pe uncie atins în 2011 la circa 1.200 de dolari în acest an, arată un sondaj realizat de firma de consultanță PwC în rândul producătorilor de aur.

Astfel, 47% din companiile miniere consultate se așteaptă la creșterea prețului în următoarele 12 luni, în scădere de la 88% în anul anterior, în timp ce 46% anticipează o menținere a cotației actuale. Doar 7% estimează scăderea prețului în următorul an, potrivit unui raport al PwC privind prețurile aurului, argintului și cuprului.

„În ciuda faptului că anul 2013 a fost foarte dificil pentru companiile miniere, jucătorii din domeniu sunt optimiști că sectorul își va reveni. Prețul aurului, al argintului sau al cuprului nu va mai ajunge la niveluri record în viitorul apropiat, însă companiile se așteaptă la o ușoară creștere ale cotațiilor internaționale în linie cu redresarea economiei globale”, a declarat John Webster, liderul departamentului de Audit al PwC România.

Argintul a fost metalul cu cea mai slabă evoluție 2013 – prețul înregistând un declin de 40%. Producătorii de argint sunt, înmsă, optimiști pentru anul următor, doar 9% anticipând o continuare a trendului de scădere.

De asemenea, prețul cuprului a scăzut semnificativ, de la 3,70 dolari per livră la începutul anului la aproximativ 3 dolari în prezent, dar aproape două treimi dintre respondenții la sondajul PwC așteaptă o stabilizare a cotației anul următor.

Controlul costurilor și găsirea surselor de finanțare reprezintă prioritățile companiilor miniere pe fondul previziunilor precaute cu privire la evoluțiile prețului metalelor prețioase, se arată în raport.

„După ani de zile de cheltuieli pe fuziuni și achiziții pentru extinderea operațiunilor sub influența prețurilor ridicate ale metalelor, companiile miniere au început să-și reducă cheltuielile. Încurajarea investitorilor de a se întoarce în sectorul minier va necesita ținerea cheltuielilor sub control și investiții prudente în creșterea capacității de producție. Rata de creștere a economiei chineze se așteaptă să se mențină la un ritm ridicat, cu condiția ca aceasta să-și continue agenda de reforme. În aceste condiții, companiile miniere speră că vor putea profita de apetitul crescut al Chinei pentru resurse naturale. De asemenea, redresarea graduală a economiei Statelor Unite ar trebui de asemenea să ducă la creșterea cererii de materii prime”, a adăugat Webster.

PwC realizează anual sondajul privind cotația aurului, iar în acest an au fost adăugați, pentru prima dată în lista de respondenți mai mult de 100 de oficiali ai companiilor producătoare de cupru și argint.