Previziunile lui George Soros: Cât timp mai are UE pentru a-și îndrepta greșelile

Publicat: 27 08. 2012, 13:02
Actualizat: 29 07. 2014, 18:53

Într-un amplu discurs susținut de investitorul și miliardarul George Soros, în cadrul evenimentului anual „Festival of Economics”, desfășurat în Trento, Italia, „omul care a învins Banca Angliei” a avansat ideea că Germania trebuie convinsă să devină liderul UE, viitorul Uniunii depinzând de această țară, scrie Business Insider.

În luna iunie, când a făcut declarațiile într-una dintre rarele sale apariții, Soros spunea că autoritățile mai au la dispoziție trei luni pentru „a-și îndrepta greșelile și a opri tendințele actuale”. Soros se referea atunci în special la guvernul Germaniei și Bundesbank-ul (Banca Centrală a Germaniei). Potrivit acestuia, pe timp de criză, creditorii stau pe locul șoferului, nimic neputându-se realiza fără suportul lor. „Termenul” de trei luni dat de miliardar expiră luna viitoare.

În cadrul aceluiași eveniment, Soros a mai spus că, în opinia lui, Uniunea Europeană este ca o himeră.

Miliardarul a mai avertizat asupra faptului că unitatea Uniunii Europene este esențială pentru viitorul continentului și că deciziile luate de nemți vor fi un factor decisiv în perioada următoare.

Miliardarul, născut la Budapesta în 1930, este al șaptelea cel mai bogat american, cu o avere estimată în martie 2012 la 22 de miliarde de dolari, conform Forbes.

Potrivit Bloomberg, fondul de investiții Soros Fund Management, cu active de 25 miliarde de dolari, controlat de George Soros, deține 7,9% din acțiunile clubului de fotbal Manchester United, care s-a listat la bursă la începutul lunii august.

Soros a devenit un investitor notoriu după ce, în septembrie 1992, a riscat 10 miliarde de dolari pe o singură speculație când a pariat pe scăderea lirei britanice. S-a dovedit că miliardarul a avut dreptate, iar intr-o singură zi de tranzacționare a obținut un profit de un miliard de dolari, Soros raportând ulterior că tranzacția i-a adus aproape două miliarde de dolari. Drept urmare, el a rămas cunoscut ca „omul care a învins Banca Angliei”.

Urmărește mai jos declarațiile integrale ale lui George Soros, din cadrul „Festival of Economics”, iunie 2012.