Primii 313 românii din lista primilor suspecți ai țării încep să fie verificați de Fisc. În ce județe sunt cei vizați

Publicat: 10 08. 2015, 16:52

Pe locul al treilea în clasamentul pe județe al persoanelor verificate în cadrul „Programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal” se află județul Suceava, cu 14 persoane.

Cele mai puține persoane ce vor fi analizate amănunțit în această primă fază sunt din Vaslui, unde doar doi contribuabili au trezit suspiciunea inspectorilor fiscali.

Vezi aici cum au fost selectați de Fisc cei 313 contribuabili 

Distribuția pe județe a primelor 313 persoane verificate:
 

Gândul a scris că aproape 8.000 de români au ajuns pe lista neagră a Fiscului, fiind declarați suspecți și încadrați în categoria persoanelor cu „risc fiscal ridicat” și vor ajunge să le dea explicații inspectorilor ANAF și să justifice diferențele dintre venituri și cheltuieli.

Fiecare nu și-ar fi declarat anual, din calculele Fiscului, peste un milion de lei – 220.000 de euro – în perioada 2011-2013, însă problema este că momentul de referință este 2011, fără a se ține cont de patrimoniul de până atunci.

Cum se poate ca aproape 8.000 de persoane să devină „suspecți” fără să se știe câți bani aveau la începutul perioadei de control? Consultanții fiscali spun că legea e proastă, iar instrumentele Fiscului fac actul normativ greu de aplicat, ceea ce poate duce la abuzuri. „O prevedere normativă din dreptul românesc ce dispune dreptul înaintașilor noștri probabil mult mai inteligenți decât noi, dreptul roman, stabilește faptul că posesia de bunuri mobile circulante este prezumată ca fiind legală prin simpla deținere”, explică ei.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat joi că a început verificarea persoanelor cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat, metodologia presupunând mai multe etape, care vor dura cel mult șase luni sau, dacă sunt necesare informații din străinătate, 12 luni.

„De la preluarea mandatului (aprilie 2013), am restructurat mecanismele de combatere a evaziunii fiscale, iar astăzi, Antifrauda și Inspecția Fiscală scot din piață firmele fantomă și destructurează lanțuri de firme evazioniste zi de zi. Mentalitatea privind obligativitatea emiterii bonului fiscal s-a schimbat radical. Acum a venit momentul, după doi ani de pregătiri laborioase, să apăsăm și mai tare pedala luptei împotriva evaziunii, inclusiv pe segmentul persoanelor fizice. Fie ele personalități ale vieții publice, maneliști, cămătari etc, cu toții fiind pentru noi doar contribuabili cu obligații declarative. Cu toții vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care și-au construit averile”, a declarat săptămâna trecută, într-un comunicat, președintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu.

Cele 313 persoane urmează să fie anunțate de inspectorii fiscali că au intrat pe lista celor care sunt verificate. Ele vor fi chemate la sediul fiscului sau, în cazul persoanelor ce nu se pot deplasa, o echipă de inspectori poate merge la domiciliul persoanei vizate.

Respectiva persoană va completa o declarație de patrimoniu și de venituri, asemănătoare cu cele pe care le completează bugetarii, dar mai stufoasă, care are 5 pagini. În formular sunt solicitate date despre terenuri, imobile, cheltuieli cu persoanele în intreținere, venituri impozabile și neimpozabile, datorii. Cei supuși verificării trebuie să aducă documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situația lor fiscală și să răspundă întrebărilor inspectorilor. Verificarea poate dura până la un an, dacă sunt necesare date din strănătate.