România, în top 5 al țărilor în care executivii din Europa Centrală și de Sud-Est ar investi. „România, așteptată să devină o piață de interes”

Publicat: 08 11. 2013, 14:08
Actualizat: 28 07. 2014, 23:38

România se află pe poziția patru în top cinci destinații pentru investiții, potrivit unui studiu realizat de Ernst&Young (E&Y) în rândul executivilor din țările Europei Centrale și de Sud-Est.

La întrebarea care sunt primele țări, în afara celei locale, în care compania pe care o conduceți este cel mai probabil să investească, executivii din Europa Centrală și de Est au indicat, în ordine Rusia, Germania, Brazilia, România și China, potrivit celui mai recent barometru EY – Central and South East Europe Capital Confidence Barometer, preluat de Mediafax.

„România reapare ca o țintă importantă pentru investițiile regionale, într-o perioadă în care investițiile în economiile emergente iau în considerare un volum important de investiții în economiile non-BRIC. Putem astfel considera că România este așteptată să devină o piață de interes pentru investițiile regionale”, a declarat, într-un comunicat, Florin Vasilică, lider al departamentului de asistență în tranzacții, E&Y România.

Încrederea în finalizarea tranzacțiilor de fuziuni și achiziții a crescut în mod semnificativ, la fel și numărul și calitatea oportunităților comparativ cu anul trecut, fapt care a consolidat intențiile de cumpărare. Un procent destul de important, de 36%, dintre executivi se așteaptă la o creștere a activității de tranzacționare la nivel global, iar un sfert dintre aceștia intenționează să acționeze ei înșiși.

În zona Europei Centrale și de Sud-Est, 51% dintre executivi se așteaptă ca volumul de noi tranzacții să rămână stabil în următoarele 12 luni și aproximativ 36% dintre respondenți se așteaptă ca volumul să crească.

Numărul de executivi care și-au exprimat intenția de a se angaja în tranzacții de dimensiuni mai mici (de sub 50 de milioane de dolari) a crescut cu un procent semnificativ, de la 36% anul trecut, la 63%. Aceste tranzacții de mai mici dimensiuni reprezintă majoritatea tranzacțiilor estimate să se încheie. Cei care se concentrează pe tranzacții cu impact major în piață (de la 501 milioane de dolari la 1 miliard de dolari) au scăzut cu 10 puncte procentuale, la 4%. Acestea sunt schimbările care indică un mediu de afaceri mai nișat în viitor.

În ceea ce privește așteptările managerilor legate de creșterea economiei locale, mai mult de jumătate dintre aceștia anticipează o creștere, fapt care se corelează cu creșterea capacității companiilor de a investi și cu cererea acționarilor de creștere stabilă.