Șova: Încercăm să ne înțelegem cu Bechtel în privința despăgubirilor până în 30 aprilie

Publicat: 28 03. 2013, 13:20
Actualizat: 28 03. 2013, 13:20

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național, Dan Șova, a anunțat, joi, că autoritățile încearcă, până în 30 aprilie, să ajungă la un acord cu compania Bechtel privind despăgubirile pe care le are de achitat statul, însă contractul va înceta oricum.

Dan Șova a declarat, în cadrul unei vizite pe centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe relația Vâlcele – Apahida, că, în cazul în care despăgubirile se vor situa în limite normale, se va încheia un acord cu Bechtel, iar dacă nu, se va ajunge la arbitraj, dar în ambele situații contractul va înceta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Cei de la Bechtel au acceptat ideea încetării contractului, până în 30 aprilie încercăm să ajungem la o concluzie privind despăgubirile pe care le-ar datora statul român. Nu pot să spun cât sunt acestea, nu vreau să anticipez. Soluția, fie că va fi convergentă sau divergentă, va fi supusă aprobării Guvernului și Guvernul va avea cuvântul final. Dacă despăgubirile se vor situa în limite normale, atunci vom avea un acord, dacă nu, vom merge la arbitraj, dar oricum contractul va înceta”, a spus Șova.

Acesta a adăugat că autoritățile române au achitat, săptămâna trecută, datoria de 50 de milioane de euro pe care statul o mai avea față de Bechtel – „cadou de la domnul Boc”.

Dan Șova a vizitat, joi, centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe relația Vâlcele – Apahida și a spus că lucrările în zona afectată de alunecări de teren vor fi finalizate în acest an, după ce Guvernul va aloca 70 de milioane de lei pentru aceste lucrări.

În urmă cu o lună, premierul Victor Ponta declara că este esențial pentru România să fie continuată construcția Autostrăzii Transilvania, o soluție de finanțare a proiectului început în 2004 fiind parteneriatul public-privat. Ponta preciza că pentru ca Autostrada Transilvania să intre pe procedurile de parteneriat public-privat trebuie încheiat contractul cu Bechtel pentru că, altfel, „nu se poate găsi o altă soluție de finanțare”.

La sfârșitul lunii ianuarie, ministrul delegat pentru marile proiecte Dan Șova a declarat că, în opinia sa, singura soluție pentru Autostrada Transilvania ar fi încheierea definitivă a contractului cu Bechtel și găsirea unei variante de finanțare viabilă.

Proiectul autostrăzii Brașov-Borș, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 și început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu compania americană Becthel, care trebuia executat până cel târziu în 2012.

Pe fondul disputelor politice inițiate de partidele care s-au succedat la guvernare și fără bani alocați de la buget, proiectul de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent, iar până în prezent au fost executați doar 52 de kilometri.