Un analist FITCH explică cum ar putea afecta România ieșirea Greciei din zona euro: ar putea declanșa „RETRAGERI SEMNIFICATIVE” de depozite

Publicat: 17 06. 2012, 15:42
Actualizat: 18 06. 2012, 10:41

O eventuală ieșire a Greciei din zona euro ar putea declanșa în România „retrageri semnificative” de depozite de la subsidiarele băncilor elene, precum și un avans al creditelor neperformante, în cazul unei deprecieri prelungite și puternice a leului, a declarat un analist Fitch pentru MEDIAFAX.

Chiar dacă în declin, cota de piață a băncilor elen în România este încă substanțială, iar Banca Națională a României (BNR) va susține, probabil, instituțiile de credit dacă apar dificultăți privind lichiditățile, în timp ce o injecție directă de capital din partea statului este incertă.

„Fitch consideră că ar exista incertitudini ridicate în privința unei injecții directe de capital din partea statului la subsidiarele elene, având în vedere dificultățile politice și angajamentul pentru consolidare fiscală. Chiar dacă băncile ar primi capital, aceasta ar fi considerată doar o soluție temporară”, a declarat pentru MEDIAFAX analistul Keranka Dimitrova.

BNR are o capacitate mai mare de a asigura lichidități în lei, dar și rezerve valutare considerabile. În plus, România are un acord preventiv cu FMI și UE, notează analistul Fitch.

Sistemul bancar românesc nu pare a fi expus direct la datoria de stat a Greciei, iar băncile sunt bine capitalizate, însă creditele neperformante se află la un nivel ridicat (circa 16% la sfârșitul primului trimestru) și nu au atins încă punctul maxim. Rezervele pentru credite neperformante sunt la un nivel rezonabil, în timp ce majoritatea grupurilor bancare străine prezente pe piață își mențin angajamentele în privința regiunii, în opinia agenției de rating.

„Totuși, intensificarea reticenței investitorilor (față de risc, n.r.) ar putea pune presiune pe leu, care se depreciază din decembrie. O depreciere puternică și prelungită în continuare a leului față de euro ar putea avea impact asupra calității activelor, întrucât ponderea împrumuturilor în valută în sold este ridicată”, potrivit analistului.

Fitch nu exclude posibilitatea unei retrageri „semnificative” de depozite de la subsidiarele elene din România în cazul în care Grecia intră în încetare de plăți și iese din zona euro, situație în care BNR ar putea fi nevoită să intervină dacă fondurile instituțiilor de credit nu sunt suficiente. Până în prezent, retragerile de depozite din băncile elen din România par să fi fost moderate, iar România are un sistem de asigurare a depozitelor.

Dependența de fonduri de la băncile părinte din Grecia este, de asemenea, un motiv de îngrijorare, însă potrivit Fitch finanțările acordate subsidiarelor sunt, în cea mai mare parte, pe termen lung.

Băncile din Rusia și Turcia ar fi cei mai probabili candidați pentru achiziții dacă o ieșire a Greciei din zona euro ar duce la apariția pe piața din regiune a unor active bancare ieftine. Unele bănci din Rusia au ambiții de extindere în Europa Centrală și de Est, în timp ce instituțiile de credit din Turcia s-ar putea implica, având în vedere proximitatea geografică și situația solidă a capitalului.

România ar putea fi afectată puternic de o agravare a crizei din Grecia prin declinul exporturilor către zona euro, o consecință a acutizării crizei datoriilor în uniunea monetară, a declarat analistul. Pentru anul în curs, Fitch se așteaptă la o încetinire a exporturilor în raport cu anul anterior. În același timp, legăturile în privința investițiilor străine directe sunt mai slabe decât în cazul altor state, precum Bulgaria, Serbia sau Macedonia.

Planurile României de aderare la zone euro în 2015 sunt în pericol mai mult din cauza unei posibile neîndepliniri a cerințelor, decât din cauza unui eventual impact al ieșirii Greciei din uniunea monetară.

„Până în prezent, nici România și nici Bulgaria nu au arătat intenția unor rețineri în privința aderării la euro. Din contră, și-au exprimat angajamentul politic. Întârzieri în aderarea la euro sunt mai probabile ca rezultat al unor întârzieri în implementarea cerințelor de aderare la uniunea monetară”, a spus analistul.

Sistemul bancar din România are nevoie de reducerea creditării în valută și de o majorare a finanțării obținute pe piața locală, pentru a putea rezista mai bine la viitoare perioade de stres, potrivit agenției.