Administrația SUA respinge criticile ”inexacte” ale Israelului privind negocierile cu Hamas

Publicat: 26/03/2024, 21:51

Administrația Joe Biden a respins, marți seară, criticile Israelului privind refuzul SUA de a bloca în Consiliul de Securitate al ONU rezoluția privind armistițiul, Washingtonul argumentând că pozițiile Guvernului Benjamin Netanyahu sunt ”inexacte” și semnalând continuarea eforturilor diplomatice pentru eliberarea ostaticilor israelieni.

”Relația dintre SUA și Israel este îndelungată, Israelul este de mult timp aliat al SUA, iar președintele a spus clar că Statele Unite vor susține mereu dreptul Israelului de a se apăra. Acest lucru a fost adevărat înainte de acțiunea noastră din Consiliul de Securitate ONU și rămâne adevărat astăzi. Așa cum am spus ieri, poziția noastră și poziția din acea rezoluție și decizia noastră de a nu o bloca este că trebuie să existe un armistițiu, trebuie să fie eliberați ostaticii. Este poziția noastră și noi am crezut că a fost și poziția Israelului, pentru că Israelul a purtat negocieri pentru a încerca să obțină un armistițiu și eliberarea ostaticilor. Din punctul nostru de vedere, nu există o distanță între poziția noastră și cea a Israelului, noi credem că poziția susținută ieri în Consiliul de Securitate a fost cea pe care Israelul încerca să o obțină în negocierile aflate în curs”, a declarat Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

”Nu spun că nu există lucruri asupra cărora să avem disensiuni cu Israelul. Există, în mod evident. În ultimele luni au fost lucruri asupra cărora am avut dezacorduri cu Israelul, am fost direcți și sinceri cu ei, iar conversațiile despre acele disensiuni au fost făcute publice, aici și în alte locuri”, a precizat Matthew Miller, într-o conferință de presă.

Guvernul israelian a semnalat că refuzul SUA de a bloca prin veto rezoluția privind armistițiul a obstrucționat negocierile pe tema ostaticilor. Întrebat despre acest lucru, Miller a subliniat că este o poziție ”inexactă”.

”Acel comunicat, care cred că susținea că Hamas s-a retras de la negocierile pe tema ostaticilor și a respins recentele propuneri din cauza rezoluției ONU, acel comunicat este inexact din aproape toate punctele de vedere, este incorect față de ostatici și față de familiile acestora. Explicațiile din răspunsul Hamas transmis publicului provin din presă, nu aceasta este esența răspunsului și vă pot spune că acel răspuns era pregătit înaintea votului Consiliului de Securitate, nu după vot”, a subliniat Miller.

”Statele Unite nu intenționează să se implice în retorici care să distragă atenția, vom continua acțiunile pentru a încerca să aducem ostaticii acasă”, a insistat Matthew Miller.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a aprobat, luni, un proiect de rezoluție care prevede instituirea unui armistițiu între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas. Rezoluția prevede ”un armistițiu imediat pe durata Ramadanului”, care ”să conducă la un armistițiu durabil”, precum și ”eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor” israelieni din Fâșia Gaza.

Imediat după aprobarea rezoluției, premierul Benjamin Netanyahu a anulat vizita unei delegații guvernamentale israeliene la Washington.

”Statele Unite au renunțat la poziția din Consiliul de Securitate ONU, acolo unde în urmă cu doar câteva zile stabiliseră o condiționalitate între un armistițiu și eliberarea ostaticilor. Renunțarea la această poziție afectează atât efortul de război, cât și eforturile de eliberare a ostaticilor, oferind grupului Hamas speranța că presiunile internaționale îi vor permite să obțină un armistițiu fără eliberarea ostaticilor”, a comunicat Biroul premierului israelian.

John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Siguranță Națională de la Casa Albă, s-a declarat ”nedumerit” în legătură cu reacția Israelului, exprimând ”dezamăgire” că Guvernul Netanyahu nu vrea continuarea consultărilor pe tema operațiunilor din Rafah.

Foto: Profimedia

Citește și:

Comandant al Gardienilor Revoluției din Iran și militari sirieni, uciși în BOMBARDAMENTE atribuite Statelor Unite și Israelului

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru...
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret,...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis...
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un...
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul...
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
”Nu îmi ieșeau bine analizele, eram pe perfuzii” Problemele de sănătate cu care s-a confruntat...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică