Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Hubert Knirsch, s-a declarat surprins de reacţiile apărute în spaţiul public după o declaraţie a sa referitoare la limba şi religia în Republica Moldova şi România, făcută în timpul unei emisiuni. Diplomatul german recunoaşte, într-un mesaj video în care vorbeşte în limba română, că ar fi trebuit să se exprime cu mai multă claritate.
„Reacţiile vehemente la ultimul minut al interviului acordat jurnalistului Vitalie Călugăreanu m-au surprins. Este evident că ar fi trebuit să-mi exprim ceea ce este important pentru mine cu mai multă claritate şi cu mai multă precizie. În zilele următoare, îmi propun să port discuţii pentru a înţelege mai bine îngrijorările care le-am provocat”, spune diplomatul german.
„Am vorbit cu respect deplin faţă de ţara gazdă, Republica Moldova, şi faţă de toţi cetăţenii săi şi sper că acest lucru va fi înţeles ca atare”, a dat asigurări ambasadorul, în limba română, într-o înregistrare video trimisă presei din țara vecină.
Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Hubert Knirsch, a declarat că o eventuală reunificare între România și Republica Moldova poate fi decisă doar de cetățenii celor două state, însă afirmațiile sale despre existența unei singure limbi comune au stârnit reacții în spațiul public. Diplomatul a spus că există persoane care consideră că românii și moldovenii vorbesc aceeași limbă, dar și persoane care susțin contrariul.
Ambasadorul Hubert Knirsch a făcut declaraţiile în emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, difuzată în 9 iulie şi moderată de Vitalie Călugăreanu.
Vitalie Călugăreanu: „Noi vorbim tot mai des în Republica Moldova despre Unirea cu România în ultimii ani, mai ales în ultimele luni, inclusiv preşedinta Maia Sandu. Noi am fost la un moment dat aceeaşi ţară, vorbim aceeaşi limbă, avem aceeaşi cultură, aceleaşi tradiţii şi aceeaşi religie ca românii din România. Aţi văzut probabil declaraţiile Maiei Sandu despre un posibil plan B pentru Moldova în cazul în care negocierile de aderare la Uniunea Europeană se blochează şi (Maia Sandu – n. red.) zice că Unirea cu România, care este deja membră a Uniunii Europene, ar fi o soluţie la care Republica Moldova sau cele două state ar putea să apeleze la un moment dat, dacă se blochează parcursul european. Cum vi se pare această idee?„
Hubert Knirsch, ambasadorul Germaniei la Chişinău: „Este într-adevăr o întrebare pe care o poate decide doar poporul Moldovei şi al României, sunt două state suverane, dacă îşi doresc să se unească, asta o vor face şi nimeni nu poate comenta aceasta. Eu aş pune sub semnul întrebării ceea ce aţi spus despre Republica Moldova, că avem aceeaşi limbă, avem aceeaşi religie ca şi România. Dacă vorbim despre valorile europene, despre valorile individuale, atunci sunt oamenii care gândesc la fel că avem aceeaşi limbă, dar alţii poate gândesc altfel, că avem două limbi sau religii diferite. Statele moderne europene au o limbă oficială dar sigur au oameni de diferite etnii şi valorile europene şi drepturile europene sunt că aceşti oameni trebuie să fie respectaţi în toate aceste sensuri”.