Bill Clinton, despre Hillary: ”A fost o comoție teribilă”

Bill Clinton, despre Hillary: ''A fost o comoție teribilă''
Publicat: 15/05/2014, 09:16
Actualizat: 29/07/2014, 17:59

„Ea face sport în fiecare zi, este puternică, se simte foarte bine”, a declarat Bill Clinton, la Washington. „Cred că este într-o formă mai bună decât mine”, a adăugat el.

„A fost o comoție teribilă, a fost nevoie de mult exercițiu timp de șase luni pentru a-și reveni”, a explicat el.

Hillary Clinton, în prezent vârstă de 66 de ani, a suferit o comoție cerebrală în decembrie 2012, după ce a leșinat pe fondul unei deshidratării. Ulterior, a fost internată în spital trei zile pentru un cheag de sânge într-o venă situată între creier și cutia craniană.

Pe atunci secretar de stat, ea a stat în convalescență o lună în total, fapt ce a împiedicat-o să participe la o audiere în Congres cu privire la atacul asupra misiunii diplomatice americane de la Benghazi, în Libia.

Acest atac, care a avut loc pe 11 septembrie 2012, s-a soldat cu moartea a patru americani, inclusiv ambasadorul. Republicanii acuză Departamentul de Stat, condus pe atunci de Hillary Clinton, pentru vulnerabilitățile de securitate de la Benghazi, iar unii chiar susțin că ea simulează pentru a evita să depună mărturii. „La început, au spus că se preface că a avut o comoție”, a spus Bill Clinton miercuri. „Acum, afirmă că participă la audițiile pentru un rol în The Walking Dead. Sunt pregătiți să spună orice”, a continuat el.

Un republican influent, Karl Rove, a sugerat săptămâna trecută că există în continuare informații incerte asupra acestui accident de sănătate, iar starea lui Hillary Clinton ar putea afecta capacitatea acesteia de a exercita cele mai înalte funcții în stat.

„Acum, ei spun că ea are sechele”, a menționat Bill Clinton. „Dacă ar fi așa, atunci eu chiar ar trebui să fiu într-o stare proastă, pentru că ea este mai mai rapidă decât mine”, a precizat fostul președinte american.

Potrivit sondajelor, Hillary Clinton este favorită la obținerea învestiturii democrate pentru alegerile prezidențiale din 2016.

Gaidau Ion, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cătălin Dobrescu ar fi vrut luni la rând să se împace cu Oana Radu: "După...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?