Cel puțin 19 persoane au murit, printre care și o fetiță de șapte ani, iar alte zeci au fost rănite în urma unei busculade produse în timpul unui festival religios din Kolkata, în estul Indiei, conform Reuters. Incidentul a avut loc la o ieșire din zona Girish Park, în timp ce numeroși credincioși încercau să părăsească locul evenimentului. Ploile abundente au contribuit la aglomerație, iar mulțimea s-a înghesuit într-un spațiu de acces.
Festivalul Durga Puja, dedicat zeiței hinduse Durga, se desfășoară anual pe parcursul mai multor zile în statul Bengalul de Vest. Evenimentul atrage un număr mare de credincioși, care vizitează structuri temporare numite „pandals”, amenajate pentru a găzdui reprezentări ale zeiței.
Printre victime se numără și o fetiță de șapte ani, a declarat ministrul-șef al statului Bengalul de Vest, potrivit Channel News Asia.
După tragedie, biroul premierului indian Narendra Modi a anunțatcă va acorda despăgubiri pentru victime. Familiile persoanelor decedate vor primi câte 200.000 de rupii, echivalentul a aproximativ 2.106 dolari, în timp ce persoanele rănite vor primi câte 50.000 de rupii, adică aproximativ 526 de dolari.