Prima pagină » Știri externe » Canada vrea să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani. Guvernul de la Ottawa amenință cu amenzi uriașe pentru platformele care nu se conformează

Canada vrea să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani. Guvernul de la Ottawa amenință cu amenzi uriașe pentru platformele care nu se conformează

Guvernul canadian pregătește una dintre cele mai dure măsuri din lume privind protecția minorilor în mediul online. Un proiect de lege prevede interzicerea accesului la rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani și sancțiuni de milioane de dolari pentru companiile care nu respectă noile reguli, alăturându-se astfel demersului deja pus în aplicare și de alte state precum Australia, Franța, sau Spania.

Canada se pregătește să introducă restricții stricte pentru accesul copiilor și adolescenților la rețelele sociale, într-un context în care tot mai multe state încearcă să limiteze impactul platformelor digitale asupra sănătății mintale a tinerilor, scrie The Guardian.

Rețele sociale - Foto: Pixabay

Rețele sociale – Foto: Pixabay

Guvernul de la Ottawa a prezentat un proiect de lege care stabilește vârsta minimă de 16 ani pentru crearea unui cont pe rețelele sociale. Măsura ar urma să se aplice majorității platformelor online, însă autoritățile iau în calcul excepții pentru serviciile care demonstrează că oferă un nivel ridicat de protecție pentru minori.

„Siguranţa copiilor nu poate fi o preocupare secundară. Ştim cu toţii că conţinutul dăunător online poate avea consecinţe foarte grave”, a declarat Marc Miller, ministrul Culturii din Canada și inițiatorul proiectului de lege.

Canada urmează exemplul Australiei și al altor state

Autoritățile canadiene se alătură astfel unui val internațional de reglementări care vizează limitarea accesului copiilor la rețelele sociale.

Australia a devenit în decembrie 2025 prima țară care a introdus o interdicție similară pentru minori, iar state precum Indonezia și Brazilia au adoptat sau analizează măsuri comparabile. În Europa, mai multe guverne discută proiecte de lege în aceeași direcție, iar Franța examinează deja o inițiativă legislativă privind limitarea accesului tinerilor la platformele sociale.

Rețele sociale - Foto: Pixabay

Rețele sociale – Foto: Pixabay

„Pe măsură ce tehnologiile evoluează, trebuie să ne asigurăm că legile noastre ţin pasul, deoarece părinţii nu pot face faţă singuri acestor provocări”, a afirmat Marc Miller.

Oficialul canadian a recunoscut că legislația actuală nu mai răspunde provocărilor generate de platformele digitale și că statul trebuie să intervină mai ferm pentru protejarea copiilor.

Pericolul ascuns din spatele rețelelor sociale și AI-ului

Guvernul canadian invocă numeroase studii și avertismente ale specialiștilor care leagă utilizarea excesivă a rețelelor sociale de creșterea cazurilor de anxietate, depresie și izolare socială în rândul adolescenților.

„Reţelele sociale şi roboţii conversaţionali dotaţi cu inteligenţă artificială nu favorizează o dezvoltare sănătoasă a copiilor şi au devenit o sursă de anxietate, izolare, depresie şi numeroase alte probleme de sănătate mintală pentru mulţi tineri”, a declarat Marjorie Michel, ministrul Sănătăţii din Canada.

Rețele sociale - Foto: Pixabay

Rețele sociale – Foto: Pixabay

Proiectul de lege prevede totuși posibilitatea unor derogări pentru platformele care demonstrează că au implementat mecanisme eficiente de protecție pentru copii și adolescenți. În cazul nerespectării regulilor, companiile riscă sancțiuni severe, care pot ajunge la 3% din cifra de afaceri globală sau până la 10 milioane de dolari canadieni.

Specialiștii salută inițiativa, însă avertizează că simpla interzicere a accesului nu va rezolva toate problemele.

„Este evident că tinerii găsesc modalităţi de a ocoli interdicţiile. Dar adevărata miză este schimbarea modului în care funcţionează aplicaţiile”, a declarat Sachin Maharaj, profesor la Departamentul de Educaţie al Universităţii din Ottawa.

Proiectul este prezentat într-un moment sensibil pentru Canada, la scurt timp după ce familiile victimelor unuia dintre cele mai grave atacuri armate din istoria recentă a țării au dat în judecată OpenAI, susținând că autoritățile nu au fost alertate în legătură cu mesajele violente transmise de presupusa autoare a atacului prin intermediul ChatGPT.

„Am văzut consecinţele dezastruoase ale reţelelor sociale şi ale agenţilor conversaţionali (…) aici, în Canada”, a declarat Marc Miller.


Recomandarea autorului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Incendiu în toiul nopții pe Aeroportul Otopeni. O femeie, suspectată că a provocat focul între două terminale
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Antena 1, acuzată că a aranjat cursa pentru Ultima Șansă de azi-noapte, pentru Mirela Vaida și Oana Tomoiagă. Cel 4 detalii ciudate observate în timpul probei
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
Nava atacată miercuri în Marea Neagră s-a scufundat. Se îndrepta spre Constanța și transporta mărfuri periculoase
Click
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Am aflat cine este a doua femeie care face amor la Insula Iubirii 2026. Cine cade în ispită, după Bibi
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câte zile ar trebui să asigure un kit de urgență? Recomandările autorităților
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute