Prima pagină » Știri externe » CASA ALBĂ condamnă ”incidentul grav” produs în Fâșia Gaza, soldat cu peste 100 de morți și sute de răniți /Biden: ”Negocierile se vor complica”

CASA ALBĂ condamnă ”incidentul grav” produs în Fâșia Gaza, soldat cu peste 100 de morți și sute de răniți /Biden: ”Negocierile se vor complica”

Administrația Joe Biden a condamnat, joi, ”incidentul grav” produs în nordul Fâșiei Gaza, soldat cu peste 100 de morți și sute de răniți, Washingtonul reiterând apelurile pentru un armistițiu între Israel și grupul islamist Hamas.

Cel puțin 107 persoane au fost ucise, iar alte 760 au fost rănite, joi, în cursul violențelor produse în zona Rimal, în orașul Gaza.

Conform unor surse, a avut loc o busculadă, în timp ce mii de persoane așteptau camioane care distribuiau alimente. Unele persoane au fost lovite de camioanele care distribuiau asistența umanitară.

Martori oculari susțin că 20 de persoane au fost împușcate de militari israelieni, la un punct de control, iar restul au fost strivite într-o ambuscadă.

Armata israeliană a comunicat că au existat două incidente. Primul a implicat un convoi de zeci de camioane care transportau asistență spre orașul Gaza. Iar al doilea a fost un incident de securitate, la un punct de control.

”Militarii israelieni au tras focuri de avertisment, iar apoi au deschis focul spre persoane care generau amenințări”, a afirmat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Statele Unite condamnă incidentul din Fâșia Gaza

”Analizăm situația din Fâșia Gaza. Este un incident grav. Deplângem moartea oamenilor nevinovați și recunoaștem situația umanitară gravă din Fâșia Gaza, unde palestinieni nevinovați încearcă să își hrănească familiile. Acest lucru evidențiază importanța extinderii și intensificării asistenței umanitare în Fâșia Gaza, inclusiv printr-un potențial armistițiu temporar. Continuăm zi și noapte eforturile pentru obținerea acestui rezultat”, a comunicat Consiliul pentru Siguranță Națională de la Casa Albă.

Președintele Joe Biden s-a declarat încrezător în șansele unui armistițiu între Israel și grupul Hamas, dar a admis că incidentul va complica negocierile.

”Am discutat prin telefon cu oamenii din regiune. Probabil nu va fi un armistițiu înainte de ziua de luni, dar eu sunt încrezător”, a afirmat Biden.

Întrebat despre incidentul din nordul Fâșiei Gaza și dacă va afecta negocierile pentru un acord, Biden a precizat: ”Am discutat chiar acum, vom afla ce s-a întâmplat. Știu că negocierile se vor complica”.

Foto: Profimedia

Citește și:

Washingtonul este îngrijorat că ISRAELUL ar putea lansa o ofensivă contra Hezbollah, în Liban

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scenariile de după 20 aprilie: de la ieșirea PSD de la guvernare la compromisul unui nou premier PNL
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Le plângeai de milă? Câți lei câștigă într-o singură lună acest livrator Glovo pakistanez, din Constanța. Ce sumă trimite acasă
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, imagini hot. Cât de frumoasă e românca
Adevarul
De la hobby la profit. Tânărul care crește păsări „ca la țară” pentru a scăpa de alimentele procesate
Mediafax
Atac cibernetic masiv al Rusiei asupra mai multor state europene, printre care și România
Click
În ce zonă de vis și-a încărcat bateriile actrița Victoria Răileanu, de Paște? „A fost pe sufletul meu”. Secrete de la filmările noului spin-off „Destine cu parfum de lavandă”
Digi24
Singura țară din lume care își poate acoperi integral hrana din resurse proprii. Cum stă România într-un astfel de clasament mondial
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Iuliana Dup, de la Pro TV, pentru cele 15 săptămâni de Desafio
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Angela Rusu după operația de micșorare a stomacului. Transformarea spectaculoasă a artistei! A slăbit foarte mult și e altă persoană
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Top mașini second-hand 2026: ce modele trebuie evitate și care sunt cele mai fiabile
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Maria Antoaneta: regina controverselor, între mit, ură și realitate